11 focare de trichineloză la mistreț în fondul silvic

Directorul executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Animalelor Suceava, Dănuț Corneanu a declarat  că în fondul silvic al judeţului   au fost descoperite mai multe cazuri de infestare cu trichinella. El a amintit că în urma acţiunilor angajaților din subordine au fost depistate și  declarate  10 focare de trichineloză la mistreţi din mai multe fonduri de vânătoare. ,,Au fost prelevate probe de la mistreții vânați și au fost efectuate analize de laborator. În atenție au fost fondurile „17-Botuş”, „13-Scoruşu”, ”9-Negrişoara”, ,„21- Rarău”, „47-Voroneţ”, „52-Zamostea”, „14-Orata”,  „4-Buciniş”, „6-Barnar” şi „55-Mitoc”. Un alt focat,potrivit directorului executiv, a fost  depistat pe fondul de vânătoare „66-Baia”, care a fost stins,însă , în luna ianuarie.
Pentru a preveni îmbolnăvirea populației consumatoare de carne și preparate derivate, după sacrificarea porcilor domestici, sau vânat sălbatic (mistreț, urs) proprietarul sau consumatorul are obligația să solicite medicului veterinar examinarea cărnii, în special pentru diagnosticul trichinelozei. În cazul porcilor mistreți se recoltează eșantioane cântărind cel puțin 10 g dintr-un membru anterior, din musculatura limbii sau din pilierii diafragmatici.Omul se îmbolnăvește consumând carne infestată de porc, cal, nutrie, mistreț, urs, neexaminată de medicul veterinar și insuficient friptă, fiartă, sau preparată crudă, sărată, sau afumată.
,,Revenim cu atenționarea menită să prevină îmbolnăvirea populației consumatoare de carne și preparate derivate, ca după sacrificarea porcilor domestici, sau prin vânarea animalelor sălbatice (mistreț, urs) proprietarul sau consumatorul să solicite medicului veterinar arondat controlul sanitar veterinar al cărnii,, a spus Corneanu.
 În august 2012, 16  suceveni au ajuns la medic, după ce au consumat preparate din carne de mistreţ. 
Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *