ACTUALITATE

Sucevița și Pojorâta, stațiuni de interes național, respectiv local

Guvernul a decis în ședința de azi ca localitățile Sucevița și  și Borsec (județul Harghita) să fie atestate ca stațiuni turistice de interes național.
De asemenea, 10 localități sau zone componente ale unor localități au primit atestare ca stațiuni turistice de interes local:  Pojorâta (județul Suceava),  Baia de Fier (județul Gorj), Boghiș (județul Sălaj), Colibița (județul Bistrița-Năsăud), Moisei (județul Maramureș), Negrești Oaș (județul Satu Mare), Sângeorgiu de Mureș (județul Mureș), zona Băile Banffy — municipiul Toplița (județul Harghita), zona Băile Ocna Dej — municipiul Dej (județul Cluj), zona Moinești-Băi — municipiul Moinești (județul Bacău), se arată într-un comunicat al Executivului.

„Prin promovarea ca stațiuni turistice de interes național sau local, aceste localități vor avea șanse mari în atragerea de finanțări nerambursabile, în condițiile în care unele programe de finanțare impun existența atestării ca stațiune turistică”, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, după completările făcute joi, în total sunt atestate ca stațiuni turistice de interes național 43 de localități, iar 57 de localități au primit atestatul de stațiuni turistice de interes local.

Comuna Suceviţa , aşezată într-o zonă mirifică, geografică la confluenţa Obcinei Mari cu Depresiunea Rădăuţilor, străjuită de frumoasele piscuri ale Furcoiului, Poiana Tărşcior, Poiana Ovăzului, Palma; localitatea Suceviţa este un unicat, inegalabil demn de invidiat pentru cei ce vin si-o vizitează.
Comuna Suceviţa face parte din aşezările foarte cunoscute ale României în primul rand datorită Mănăstirii Suceviţa ,care a dat de altfel şi numele localităţii. Mănăstirea Suceviţa încheie capitolul glorios al artei moldoveneşti din secolele XV-XVI şi spre deosebire de monumentele care o preced ea nu mai este opera unui ctitor,ci a unei familii de boieri care a dat ţării un mitropolit şi doi domnitori: Movileştii.
Satul Suceviţa este o seculară aşezare românească situată la poalele Obcinii Mari, la limita vestică a Depresiunii Rădăuţi, a fost şi este cunoscut în ţară şi nu numai datorită locuitorilor ei harnici şi gospodari, dar şi existenţei aici a Mănăstirii Suceviţa – ctitorie a Movileştilor.
Cât despre Pojorâta, aceasta este o comună din județul Suceava, este formată din satele Pojorâta (reședința) și Valea Putnei. Comuna Pojorâta se află situată în nord – estul României și în vestul județului Suceava. Teritoriul comunei Pojorâta este situat din punct de vedere fizico – geografic la poalele Masivului Giumalău (1857 m), în văile râurilor Moldova și Putna. În aval de comuna Pojorâta, Valea Moldovei se îngustează brusc în gresiile și conglomeratele de Muncel, luând aspect tipic de chei, „Cheile Pojorîtei”, care sunt flancate de dealurile Muncel la nord și Măgura cu Piatra Stejarului la est. În peretele stâncos și abrupt al Măgurii se găsește rezervația geologică cunoscută sub numele de „Stratele de Pojorâta”.