Liderul PSD, Ioan Stan critică duplicitatea manifestată de Gheorghe Flutur

Liderul Organizației Județene a PSD Suceava, senatorul Ioan Stan a declarat marți că atât calitate de  președinte social democraților suceveni cât și în numele colegilor săi parlamentari, consilieri județeni și al consilierilor locali social-democrați, și-a  exprimat permanent dorința de colaborare cu președintele Consiliului Județean,liberalul Gheorghe Flutur ,motivând că prin aceasta vor avea de câștigat sucevenii .

Președintele PSD Suceava a spus că în acest sens, la Suceava se va afla ministrului social-democrat, doamna Sevil Shhaideh . ,, Spre binele locuitorilor județului Suceava și al tuturor comunităților locale indiferent de culoarea politică a celor care le reprezintă. O ultimă dovadă este prezența în județ, în data de 10-11 martie, a ministrului social-democrat, doamna Sevil Shhaideh care va prezenta tuturor primarilor județului noua variantă a Programului Național de Dezvoltare Locală,,

Stan a criticat însă duplicitatea președintelui Consiliului Județean,Gheorghe Flutur care este și liderul liberalilor suceveni ,subliniind că repartizarea sumelor cuvenite pentru echilibrarea bugetelor locale a facilitat UAT-urile conduse de liberali.

,,În schimb președintele Consiliului Județean confirmă suspiciunea pe care am avut-o în ceea ce privește imparțialitatea și dorința de colaborare deseori clamată. Ilustrativ este modul discreționar, partinic, în care majoritatea PNL din Consiliul Județean a repartizat sumele cuvenite pentru echilibrarea bugetelor locale cu o vizibilă favorizare a unităților administrativ-teritoriale conduse de primari PNL.În ciuda duplicității manifestate de președintele Consiliului Județean îl invit pe acesta să abandoneze logica provincială derizorie a abordării diferențiate, exclusiv pe criterii politice a problemelor localităților județului și să se alăture eforturilor noastre a social-democraților suceveni pentru promovarea intereselor tuturor comunităților din județul Suceava,, a arătat senatorul Ioan Stan.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *