Mii de copii au vizitat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă

Bucurie mare pentru micuții din județ. Mii de vizitatori au trecut  astăzi, pragul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Bucovina” al judeţului Suceava, atât la sediul din muncipiul reşedinţă de judeţ, cât şi la subunităţile din teritoriu (Fălticeni, Rădăuţi, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Gura Humorului, Solca, Siret, Vicovu de Sus, Poiana Stampei şi Dolhasca).
Cei mici şi cei mari, deopotrivă, au asistat la prezentarea tehnicii de intervenţie şi a procedurilor de salvare a persoanelor în situaţii de protecţie civilă (de sub dărâmături, alunecări de teren, inundaţii şi altele). De asemenea, li s-au distribuit materiale de informare şi educaţie preventivă a populaţiei. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență ,nn ultimul rând, s-au bucurat de “prestaţia” lui Olly, câinele pompier de căutare/salvare şi de exerciţiile demonstrative cu tehnici de descarcerare din autovehicule.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *