Câmpulungean arestat pentru că a condus fără permis de conducere

La  data de 14.03.2017, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava, au întocmit referat cu propunere de arestare preventivă a inculpatului PELINARI BOGDAN NICOLAE pentru săvârşirea  infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere” prev. şi ped. de art. 335 alin. 1 din Cod penal cu aplicarea art. 44 alin. 1 din Codul Penal, constând în aceea că la data de 10.03.2017, ora 11:08, a condus autoturismul marca Opel Vectra B Caravan, de culoare gri, cu nr. de circulaţie provizoriu, pe str. Calea Transilvaniei din municipiul Câmpulung Moldovenesc, din direcţia centru spre localitatea Pojorâta şi fiindu-i efectuat semnal regulamentar de oprire de către organele de poliţie, acesta nu s-a conformat. Din acest motiv, s-a procedat la urmărirea sa pe strada Ion Ştefureac, strada Viitorului, strada Mihai Eminescu şi până pe strada Alexandru Ioan Cuza, unde, acesta a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând in coliziune cu gardul unei locuinţe. În urma verificărilor efectuate la faţa locului, s-a constatat faptul că inculpatul nu posedă permis de conducere, iar autoturismul pe care îl conducea era neînmatriculat, autorizaţia provizorie de circulaţie fiind valabilă în perioada 23.09.2016- 22.10.2016.

Propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a fost admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, fiind emis mandat de arestare pe o perioadă de 30 de zile.

Punerea în mişcare a acţiunii penale reprezintă o etapă procesuală specifică a urmăririi penale, aceasta neînlăturând nicidecum prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază inculpatul.

comunicat de presă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *