Întâlnire a Task Force pentru pesta porcină africană organizată de Comisia Europeană la Suceava

În perioada 28 -30 martie ,  la Suceava s-a desfășurat întrunirea Task Force în domeniul pestei porcine africane, care a avut  drept scop verificarea implementării, monitorizării și eradicării pestei porcine africane, precum și a modului de prevenire a introducerii virusului acestei boli în România.

Această întâlnire, organizată de Comisia Europeană (Unitatea D4 din cadrul DG SANTE), reunește un grup de 7 experți din partea Comisiei Europene și specialiști ai ANSVSA, de la nivel central și teritorial.

Au fost  prezenți și reprezentanți ai Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România, ai asociațiilor de vânători și responsabili ai fondurilor de vânătoare, având în vedere implicarea lor specifică în acest subiect.

Pe parcursul întâlnirii au fost   discutate și analizate măsurile puse în aplicare (sau care sunt în curs de implementare) de serviciile veterinare din țara noastră, pentru a preveni introducerea pestei porcine africane la porcii domestici.

Pe agenda întâlnirii a fost  inclusă o vizită la sediul Laboratorului Sanitar Veterinar  și pentru Siguranța Alimentelor din cadrul DSVSA Suceava pentru a se urmări modul în care se realizează diagnosticul de laborator pentru pesta porcină africană.

De asemenea, experții au vizitat o fermă comercială de porci, o exploatație nonprofesională de porci și un fond de vânătoare din județul Suceava, pentru a evalua cum se aplică în teren măsurile preventive dispuse de ANSVSA.

La finalizarea întâlnirii, pe data de 30 martie, experții Task Force au  prezentat participanților concluziile și recomandările rezultate în urma acestei misiuni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *