Daily Archives: 27 aprilie 2017

DIICOT face angajări.Se caută 11 procurori și 2 procurori șefi pentru Structura Centrală și Teritorială.Suceava este pe listă

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism organizează, în conformitate cu dispoziţiile art. 79^1 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în perioada 9-10 mai 2017, interviu

Cum poţi primi 200.000 de euro pentru afaceri la ţară. Cererile pot fi depuse din 3 mai. Condiţii, tipuri de investiţii şi cheltuieli eligibile

Din 3 mai 2017, cei interesaţi să dezvolte o afacere pot depune cereri pentru până la 200.000 de euro pe proiect de business neagricole în spațiul rural. În cadrul submăsurii 6.4 din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR 6.4), sunt

Protest la APM. Angajaţii au întrerupt din nou activitatea, nemulţumiţi de salarii. Conducerea nu a participat la grevă

Angajații Agenției pentru Protecția Mediului Suceava  au întrerupt, joi, programul de lucru, două ore, până la ora 13.00. Ei au protestat pe holul instituției, nemulțumiți fiind față de salariile care  nu au mai fost majorate din 2009. Ei  s-au alăturat

Ziua Veteranilor de Război va fi marcată vineri, şi la Suceava

Ziua Veteranilor de Război va fi marcată vineri, şi la Suceava.  Autorităţile judeţene şi locale participă la un ceremonial desfăşurat la Cimitirul Eroilor, începând cu ora 10.00. Programul manifestărilor organizate cu acest prilej include intonarea Imnului Național al României, oficierea

Rusia: De la baza Deveselu se pot lansa rachete Tomahawk

SUA ar putea lansa împotriva Rusiei un atac nuclear surpriză de la bazele scutului antirachetă american care încercuiesc teritoriul rusesc, a declarat miercuri general-locotenentul Viktor Poznihir, șeful adjunct pentru operațiuni al Statului Major rus, relatează RIA Novosti. “Prezența bazelor americane

Conflict cu cuțite și spray-uri lacrimogene aplanat de jandarmi.Doi frați se certau de la o bucată de pământ iar între ei a intervenit să-i împace un trecător

Miercuri, 26 aprilie a.c., în jurul orei 20.00, membrii unei patrule de jandarmi, care executau serviciul de ordine şi siguranţă publică în zona străzii Anastasie Crimca respectiv, Palatul de Justiție din municipiul Suceava, au intervenit pentru aplanarea unui conflict iscat

Un șofer beat a fugit de poliție, dar a fost prins în Orașul Siret

  Un șofer beat a fugit de poliție, dar a fost prins în Orașul Siret.  Incidentul a avut loc în cursul zilei de azi, când în timp ce acționa pe strada Alexandru cel Bun din orașul Siret, o patrulă de

O femeie de 68 de ani, moartă într-un accident în Tișăuți

O femeie de 68 de ani a  murit după ce a fost accidentată în timp ce mergea regulamentar pe partea stângă a unui drum din Tișăuți. La 26.04.2017, ora 11.00, în timp ce conducea autoturismul pe str. Calea Ipotești, din

O șoferiță din Grănicești a făcut accident la Bălcăuți

O șoferiță din Grănicești, aflată la volan, a vrut să depășească o coloană de mașini fără să se asigure și s-a ciocnit frontal de o altă mașină venită din sens opus. La 26.04.2017, în jurul orei 10.15, în timp ce

Doi bărbați au fost răniți după ce autoturismele pe care le conduceau s-au ciocnit

Doi bărbați au fost răniți după ce autoturismele pe care le conduceau s-au ciocnit în afara localității Pătrăuți. La 26.04.2017, ora 09.10, în timp ce conducea autoutilitara pe DN 2, în afara localității Pătrăuți, un bărbat de 29 de ani,

Aproape 30 de metri cubi de lemn, confiscat la Cornu Luncii

Aproape 30 de metri cubi de lemn a fost confiscat la Cornu Luncii. Lemnul a fost lăsat în custodia Ocolului Silvic Fălticeni. La 26.04.2017, ora 18.56, un echipaj de poliție a oprit pentru control pe str. Armatei din municipiul Fălticeni,

Garda Națională de Mediu a închis 89 de exploatări forestiere

Garda Națională de Mediu a închis 89 de exploatări forestiere și a aplicat amenzi de peste 3 milioane de lei, în urma controalelor efectuate la operatorii economici, se arată într-un comunicat al instituției. “În ultimele 5 luni, la nivelul întregii

Dialog româno-elevețian la sediul MDRAPFE

Sevil Shhaideh, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, s-a întâlnit astăzi, 27 aprilie, cu E.S. Urs Herren, ambasadorul Confederaţiei Elveţiene în România. Discuţiile s-au concentrat pe stadiul cooperării între Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE)

Deputatul Maricela Cobuz, la sesiunea „Modernizarea Sistemului de Sănătate din România”.

Deputatul PSD Suceava, dr. Maricela Cobuz, a participat, marți, la o sesiune de lucru privind „Modernizarea Sistemului de Sănătate din România”. Cea de-a XXX-a ediție a sesiunii de lucru a avut ca temă de discuție “Alternative de finanțare la taxa

Țigări de contrabandă în valoare de peste 78.000 lei, confiscate la frontiera de nord

Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au descoperit și confiscat în urma mai multor acțiuni pe linia combaterii contrabandei cu țigări la frontiera de nord, 7.660 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană, ce urmau să ajungă pe

Patru cetățeni irakieni, solicitanți de azil în România, au fost prinși la Petea

Patru cetățeni irakieni, solicitanți de azil în România, au fost prinși la Petea în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu scopul de a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen. În data de 25 aprilie a.c., în

Start la înscrierile în competiţia E.ON Energy Globe Award Romania 2017

Cea de-a doua ediţie a competiţiei E.ON Energy Globe Award România va fi lansată la 1 mai, când toţi cei care au proiecte, idei sau iniţiative inovatoare în domeniul eficienţei energetice şi protejării mediului înconjurător le pot înscrie, până la

Polițiștii de frontieră sunt pregătiți pentru minivacanța de 1 Mai

Polițiștii de frontieră sunt pregătiți pentru minivacanța de 1 Mai, perioadă în care în punctele de trecere a frontierei se estimează creșteri ale traficului de persoane și mijloace de transport, în special la frontiera cu Bulgaria. În acest sens, Poliția de Frontieră

Peste 100.000 de pachete cu țigări, ascunse într-un TIR ce transporta cărbune

Polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Halmeu împreună cu lucrătorii vamali au descoperit peste 100.000 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană, ascunse într-un automarfar, în cutii de cărbune, care urmau să fie introduse ilegal în țară. În data de

Percheziții la traficanții de droguri

7 percheziții domiciliare au avut loc în ieri la traficanții de droguri din Galați. Cinci inculpați au fost reținuți pentru 24 de ore. La data de 26.04.2017 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul