Foto/Actiune comună de împădurire. Garda Forestieră -Ocolul silvic Dorna-Scoala gimnaziala Poiana Stampei- Liceul tehnologic Dorna Candrenilor au plantat 1 ha de fond forestier

Actiune comună de împădurire la care au participat  Garda Forestieră Suceava-Ocolul silvic Dorna-Scoala gimnaziala Poiana Stampei și  Liceul tehnologic Dorna Candrenilor. Potrivit inspector șef Garda Forestiera Suceava, Mihai Gășpărel la  acțiunea de voluntariat elevii au fost îndrumați de specialiștii în silvicultură. Vineri, 5 mai 2017,  avut loc o acțiune de împădurire a unei suprafețe de 1,0 ha fond forestier proprietate privată pe raza OS Dorna. La acțiune au participat reprezentanți ai Gărzii Forestiere Suceava, Ocolului silvic Dorna, elevi din cadrul Școlii gimnaziale Poiana Stampei și ai Liceului tehnologic Dorna Candrenilor. Acțiunea s-a încadrat în programul de conștientizare și de educație forestieră pe care si l-a propus Garda Forestieră Suceava. ,,Ne dorim ca și pe viitor să ne bucuram de sprijinul pe care l-am avut din partea celor doua unități de învățământ, al ocolului silvic și al Primăriei Poiana Stampei. Am alaturat cateva fotografii cu suprafata impadurita (inainte si dupa), precum și cu participantii la actiune,, a spus Mihai Gasparel.
I

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *