Daily Archives: 10 mai 2017

Spr Diamantul s-a întâlnit cu polițistul ,,Godină,, de Suceava. Discuții la Biroul de Control Intern al IPJ

O delegație din conducerea Sindicatului Polițiștilor din România,,Diamantul,, a ajuns astăzi, în județul Suceava. Deplasarea polițiștilor sindicaliști din capitală s-a făcut după ce  site-ul online  stiridinbucovina a publicat abuzurile și ilegalitățile  din cadrul IPJ Suceava dezvăluite pe facebook de polițistul

Membrii Asociației Aeroporturilor din România se întâlnesc la Gura Humorului. Vor fi prezenți reprezentanți de la Ministerul Transporturilor și Dezvoltării

Hotelul  Best Western din Gura Humorului va fi joi, 11 mai 2015, gazda ședinței  pe teme economice, comerciale și achiziții publice din domeniul aviației civile, a Asociației Aeroporturilor din România. Președintele Consiliului Județean ,Gheorghe Flutur a declarat  miercuri, că  specialiști

Grevă Generală pe termen nelimitat la Garda de Mediu

Angajații din cadrul Gărzii de Mediu Suceava s-au prezentat miercuri la serviciu, dar nu lucrează, iar mașinile instituției sunt parcate în fața sediului și au aplicate pe parbriz postere pe care scrie ”Grevă generală”. Cele 15 persoane angajate la Garda

Adrian Bodea de la Thermonet,,Ne preocupă un sistem modern de contorizare și trecerea la contracte individuale de furnizare a căldurii,,

Administratorul operatorului de termoficare „Thermonet” Suceava, Adrian Bodea, a declarat  miercuri, în cadrul unei conferințe de presă că  se lucrează la  introducerea contractelor  individuale de furnizare a căldurii.,,Ne preocupă un sistem modern de contorizare și trecerea la contracte individuale de

Primarul din Todireşti, Vasile Avram are planuri măreţe

Vasile Avram este primar cu state vechi în Todirești. Din 2008 până acum să fi trecut mulți ani și multă apă să fi curs e râul Solonețului, dar primarul nu se dă bătut. A făcut multe pentru cele cinci sate

Nicolae Bacalbașa, suspendat din PSD, Șerban Nicolae a rămas fără funcții

Comitetul Executiv Național al PSD a decis, miercuri, suspendarea din partid pe o perioadă de șase luni a deputatului de Galați Nicolae Bacalbașa. Suspendare survine după ce , ieri, în plenul reunit  Nicolae Bacalbașa a făcut semne obscene, având un comportament

26 de familii cazate la Colegiul Tehnic Alimentar vor avea o nouă locuință

26 de familii , cazate la Colegiul Tehnic Alimentar al Universității din Suceava vor avea până pe 1 iunie o nouă locuință. Primarul Municipiului Suceava Ion Lungu a anunțat, în conferința de presă de azi că până la 1 iunie

Contrabanda cu țigări la frontiera de nord, la cele mai înalte cote

Peste 38.000 de pachete cu ţigări au fost confiscate într-o zi  de polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației .Țigările de proveniență ucraineană, urmau să ajungă pe piața neagră de desfacere din zonă. Contrabandă în formă agravantă în localitatea Moldova

Un ofițer SPP s-a împușcat în inimă în centrul Bucureștilor

Un ofițer SPP s-a sinucis în centrul Capitalei cu arma din dotare.Incidentul a avut loc în zona Tineretului din Capitală, lângă parc. El a fost transportat de urgență la spitalul Bagdasar Arseni, dar din nefericire a murit .Numele ofiţerului este

Copil accidentat pe o trecere de pietoni în Dornești

Un copil de 13 ani a fost accidentat pe o trecere de pietoni semnalizată și marcată corespunzător pe raza localității Dornești. Șoferul în culpă este un bărbat din Rădăuți căruia i s-a întocmit dosar penal. La data de 9.05.2017, în

Prins băut la volan pe un drum comunal din Siminicea

Cu o concentrație alcoolică de 0,72g/l alcool pur în aerul expirat a fost prins un bărbat din Siminicea conducând pe un drum comunal din localitate. I s-a întocmit dosar penal. La data de 09.05.2017, în jurul orei 19.45, o patrulă

Un tânăr din Mălini, băut și fără permis a intrat cu mașina într-un stâlp

Un tânăr din Mălini, băut și fără permis a intrat cu mașina într-un stâlp de electricitate. Din fericire, el nu a pățit nimic, dar va trebui să plătească pagubele. La data de 10.05.2017, ora 2.20, în timp ce conducea autoturismul

Un infractor din Sucevița a ajuns în arest

Infractorul care a lovit un localnic din Sucevița a ajuns în arest fiind acuzat de „violare de domiciliu„, ”amenințare”, „distrugere„, „lovire și alte violențe„. El a fost încarcerat pentru 24 de ore urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă

Campania ”Porți deschise” continuă

În cea de a  doua zi a Campaniei ”Porți deschise”, începând cu orele 10,00, Ziua Europei a fost  marcată de copiii din asistență maternală împreuna cu colegii lor de la Școlile Gimnaziale 1  și 2 din Bogdanești, printr-un concurs având

Prinși la furat de motorină în Șcheia

Doi tineri din Șcheia și unul din Gura Humorului au fost depistați de polițiști când încercau să fure motorină, cu complicitatea șoferului, dintr-un autocamion parcat în fața unui imobil. La data de 10.05.2017, ora 00.30, în timp ce patrula pe

Lungu: ”Salariul de referință în Primărie va fi al viceprimarului„

Legea salarizării a fost unul dintre subiectele dezbătute luni, la Comitetul director al Asociației Municipiilor din România, la care a participat și primarul Municipiului Suceava Ion Lungu. Potrivit primarului Municipiului Suceava Ion Lungu în ceea ce privește salarizarea din administrația

Tânăr, prins transportând cu calul un brad, la Sucevița

Un tânăr a fost prins de  poliția rurală Marginea când transporta un trunchi de brad cu ajutorul unui cal. Pentru că bradul a fost tăiat ilegal, la vederea polițiștilor băiatul a luat-o la fugă.  Ulterior tânărului de 17 ani i

Cușnir: Lungu e groparul fotbalului sucevean

Dan Cușnir, președintele interimar al organizației Municipale a PSD Suceava a declarat azi că primarul Ion Lungu este groparul fotbalului sucevean. Campania PSD dusă împotriva primarului Lungu a continuat și azi sub sloganul ”Suceava nu este un oraș de tras

Greva de la Garda de Mediu ar putea fi suspendată dacă vrea Grațiela Gavrilescu

Angajații din cadrul Gărzii de Mediu sunt dispuși să suspende greva generală dacă vor primi invitație la discuții de la ministrul Mediului. “Putem să suspendăm greva numai dacă primim invitație de la persoane decidente, respectiv de la doamna ministru Gavrilescu

Și-a împușcat nevasta, după care s-a sinucis

O femeie a fost împușcată mortal, marți, de soțul ei, cu un pistol cu bile. În cursul nopții, bărbatul a fost găsit și el decedat, într-o comună din Călărași. “Parchetul Tribunalului București și Serviciul Omoruri au fost sesizate că în