Expo-Târgul de cai de la Marginea, duminică, la cea de-a III-a Ediție

Ediția a III-a a Târgului de cai de la Marginea va avea loc în această duminică, când cei mai pricepuți crescători de cai își vor putea să-și demonstreze întâietatea la proba de tracțiune.

Expo-Târgul este organizat de Consiliul Local Marginea și crescătorii de cai din Județul Suceava.

În deschiderea evenimentului va avea loc parada și prezentarea celor mai frumoși cai de rasă.

Punctul forte al Târgului din acest an îl va constitui concursul de tracțiune în care sun puse în joc premii în bani substanțiale.

Astfel, pentru câștigătorul primului loc se va acordaun premiu în valoare e 2.500 de RON, locul al doilea va fi recompensat cu 2.000 RON, iar câștigătorului celui de-al treilea loc îi va reveni suma de 1.500 RON.

 

 

Facebook Comments