,,Fernando Krapp mi-a scris această scrisoare”, la Teatrul Matei Vișniec

Spectacolul ,,Fernando Krapp mi-a scris această scrisoare”, în regia renumitului Alexander Hausvater se va juca joi, 1 iunie 2017, pe scena Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava. Spectacolul a avut premiera pe 15 mai 2017 și a fost un succes binemeritat al echipei de producție, obținând atât elogiile criticilor, cât și aprecierea publicului spectator, care, la final, a chemat actorii la scenă de 4 ori. La 2 săptămâni de la premiera care s-a jucat cu casa închisă, avem bucuria să oferim publicului sucevean o nouă reprezentație a acestui spectacol.

Despre actorii ce joacă în spectacolul ,,Fernando Krapp mi-a scris această scrisoare”, criticul de teatru Oltița Cântec a spus: „Un atu al trupei suce­vene e omogenitatea ei. Sunt actori tineri, au cotă valorică apropiată, sunt complementari ca tipologii si func­ționează ca echipă”.

Dramaturgul Matei Vișniec a declarat după premieră că în sfârșit Suceava poate exporta teatru pe scenele festivalurilor internaționale.

Spectacolul este programat pentru 1 iunie, 2017, ora 19. Prețul unui bilet este de 20 de lei, iar pentru studenți, elevi și pensionari este doar 10 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *