Mai mulți miniștri, pregătiți să demisioneze în bloc. Dragnea l-ar forța pe Grindeanu ori să accepte schimbările sau să demisioneze

Mai mulți miniștri din guvernul Grindeanu ar fi pregătiți să demisioneze în bloc, din cauza nemulțumirilor pe care le au cu privire la relația cu premierul Sorin Grindeanu, potrivit unor surse citate de  un cotidian central. O eventuală demisie în bloc ar duce la căderea Guvernului.

Aceste informații apar în contextul în care președintele PSD Liviu Dragnea forțează o amplă remaniere a guvernului, în ciuda opoziției lui Sorin Grindeanu, scrie Adevarul.

Astfel, prin intermediul miniştrilor pe care îi controlează, Dragnea l-ar forţa pe Grindeanu ori să accepte schimbările sau să demisioneze.

Sursa citată precizează că at fi vorba despre 7-8 miniștri. Este vorba despre social-democrații Viorel Ştefan (Finanţe), Florian Bodog ( Sănătate), Pavel Năstase (Educaţie) şi Gabriel Leş (Apărare), dar și de doi miniștri ALDE: Tudorel Toader (Justiţie) şi Toma Petcu (Energie).

“Luna iulie coincide şi cu luna majorărilor salariale, deci ar fi un moment bun pentru noi să arătăm că venim cu o nouă echipă, dar în care să se regăsească şi miniştrii performanţi din actualul Guvern”, a povestit unul dintre vicepreşedinţii PSD pentru Adevărul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *