Daily Archives: 6 iunie 2017

Exclusiv/Președintele SPR Diamantul Suceava, Bogdan Bănică dezvăluie cum se fac mutările în poliție. 5 polițiști mutați de la Vicov la Suceava după venirea la comandă a scms Ungureanu

Președintele SPR Diamantul Suceava, polițistul criminalist Bogdan Bănică dezvăluie din nou pe pagina sa de facebook cum se fac mutările în Poliția Municipală. Dacă nu ai pe nimeni ești,,fiul ploii,, cam așa se înțelege din ceea ce postează  iar motivele

Constantin Boliacu nu s-a prezentat la concursul organizat la ANFP pentru funcția de director al Casei Județene de Pensii

Constantin Boliacu nu s-a prezentat astăzi, la concursul organizat la ANFP pentru funcția de director al Casei Județene de Pensii.Nu se cunosc motivele pentru care Boliacu  a absentat deși, s-a înscris în această competiție alături de  Ioan Barbă, Gheorghiţă Raţă

Noua conducere PNL va fi aleasă pe 18 iunie, a doua zi după congresul în care se va decide cine este preşedintele formaţiunii

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat marţi, la finalul şedinţei Biroului Politic Naţional, că s-a decis ca noua conducere centrală a partidului să fie aleasă, de către Consiliul Naţional de Coordonare, pe data de 18 iunie, a doua

Bacteria E.Coli în mâncăruri. DSP a amendat „Toaca Bellevue”, pentru îmbolnăvirea unor elevi. Ei alături de profesori au sărbătorit banchetul

Toxiinfecție alimentară după banchet. Direcția de Sănătate Publică Suceava a amendat cu 4.000 de lei restaurantul „Toaca Bellevue” din Gura Humorului, după ce aproximativ 40 de elevi și profesori de la Colegiul „Alexandru cel Bun”au fost diagnosticați cu toxiinfecție alimentară.

Un puști din Grănicești conducea o mașină cu numere străine false și fără carnet

Un puști de numai 15 ani din Grănicești a fost prins de poliție în timp ce conducea o mașină cu numere străine false și fără permis de conducere. La 05.06.2017, ora 17.55, un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Suceava, a

Tânăr din Marginea, fugărit de polițiști

Polițiștii din Marginea au fost nevoiți să urmărească pe un tânăr atât cât mergea cu motocicleta, dar și  pe jos ,când, motocicleta s-a înpotmolit în pârăul Sucevița, iar acesta a luat-o la fugă. La 05.06.2017, ora 17.34, în timp ce

Viorel Ștefan ”o dă la întors„, în problema impozitului pe gospodărie

Ministrul Economiei Viorel Ștefan ”o dă la întors„, în problema impozitului pe gospodărie. Viorel Ștefan a declarat azi că o aplicație informatică va face o treabă mai bună decât consultanții fiscali în cazul impozitului pe gospodărie. Asta după ce varianta actuală

Au schimbat locurile în mașină vrând să păcălească poliția

Doi bărbați au schimbat locurile între ei în autoturism când au văzut că sunt opriți de poliție. Ulterior polițiștii au descoperit că bărbatul care conducea nu avea permis de conducere. La 06.06.2017, ora 01.40, o patrulă din cadrul Postului de

Patru adulți și doi copii au fost răniți ieri între Ilișești și Păltinoasa

Patru adulți și doi copii au fost răniți ieri între Ilișești și Păltinoasa după ce un hunedorean a pătruns pe contrasens și a intrat într-o mașină condusă de un botășănean, informează IPJ Suceava. La 05.06.2017, în jurul orei 14.55,  în

Doi șoferi neatenți și-au ciocnit mașinile în Rădăuți

Un bărbat din Rădăuți nu s-a asigurat când a virat la stânga și a lovit o mașină al cărui șofer nu a respectat nici el regulile de circulație. La 05.06.2017, ora 16.23,  în timp ce conducea autoturismul la intersecția străzii

Copil rănit în Vatra Moldoviței după ce un șofer a adormit la volan

Un copil de nouă ani a fost rănit după ce șoferul în mașina căruia era pasager a adormit la volan și a intrat în coliziune cu doi parapeți de beton. La 05.06.2017, în jurul orei 17.10, în timp ce conducea

Prins cu țigările de contrabandă în căruță

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Țuțora — ITPF Iași au desfășurat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări, în urma căreia au identificat un cetățean român care transporta, cu un atelaj hipo, aproximativ 113.000 țigarete

Șapte percheziții la traficanții și consumatorii de droguri din Rădăuți

UPDATE// Droguri de mare risc – cannabis, amfetamine și etnobotanice au cumpărat de pe internet și apoi au comercuializat în Rădăuți doi bărbați din localitate care sunt audiați de procurorii DIICOT. Potrivit unui comunicat de presă, la data de 6

Moldovean contrabandist, reținut la Rădăuți-Prut

Moldovean contrabandist, reținut la frontieră Polițiștii de frontieră botoșăneni au reținut un cetățean moldovean care a încercat să introducă în România, peste frontiera verde, 7.500 pachete de țigări de contrabandă, ce urmau să ajungă pe piața neagră din România. În

Poliția și Jandarmeria păzesc examenul de Bacalaureat

Peste 3.500 de polițiști acționează suplimentar pentru desfășurarea în condiții de siguranță a examenului de Bacalaureat, a informat marți Inspectoratul General al Poliției Române. “Pe durata examenului de Bacalaureat, 3.517 polițiști vor acționa, zilnic, suplimentar față de activitățile dispozitivelor curente

Toate salariile bugetarilor cresc cu 25% de la 1 ianuarie 2018

Toate salariile bugetarilor vor crește cu 25% de la 1 ianuarie 2018, aceasta fiind ultima variantă a legii salarizării unitare asupra căreia s-a căzut de acord marți cu Ministerul Finanțelor, a declarat ministrul Muncii Lia Olguța Vasilescu. “Am avut patru

Se deschide noua Maternitate din Fălticeni

UPDATE//Maternitatea din Fălticeni se va deschide pe 7 iunie după ce a primit autorizație de funcționare a declarat, azi, într-o conferință de presă directorul adjunct al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava, medicul epidemiolog Cătălina Zorescu. Noua Maternitate din Fălticeni se

Autoutilitară în flăcări, în comuna Dumbrăveni

O autoutilitară ce transporta geamuri termopan a ars în urmă cu puțin timp pe DN29A în Dumbrăveni. Potrivit pompierilor incendiu s-a produs cel mai probabil de la soare. Militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava, împreună cu angajaţii Serviciului Voluntar pentru Situaţii

Alertă de pestă porcină africană la granița cu Ucraina

Alertă la granița României! Asociația Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine și Porcine din România a emis un comunicat prin care informează fermierii și nu numai referitor la riscul pestei porcine africane după ce datele internaționale arată că a fost

Anexele Parohiei Șaru Dornei mistuite de flăcări. Pompierii au salvat patru iepurași.

Anexele Parohiei din Șaru Dornei au fost mistuite de flăcări. Pompierii de la Vatra Dornei au salvat tot ce s-a putut inclusiv patru iepurași. Militarii Detaşamentului de Pompieri Vatra Dornei, împreună cu angajaţii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Şaru