Liberalul Vasile Clim a fost instalat oficial în funcția de primar. Colegii de partid de la județ nu i-au fost alături

Vasile Clim de la PNL a fost instalat astăzi, la orele amiezii, în funcția de  primar al comunei sucevene Siminicea.  Decizia de numire în funcție a fost citită de către subprefectul județului, Silvia Boliacu în cadrul reuniunii Consiliului Local care a fost convocată de către secretar în mod special. El a depus jurământul de credința  în prezența consilierilor locali care fac parte din deliberativ. Mandatul a fost validat după ce mandatarul financiar a depus  documentele, iar instanța a validat  alegerile.

Nici doi consilieri locali liberali nu au venit la ședința de deliberativ local așa că evenimentul  se pare că nu a fost foarte savurat de liberalii de la județ. Canicula l-a  determinat cel mai probabil pe edil să nu se ciocnească niciun pahar de șampanie cu colegii din deliberativul local și nici cu reprezentantul Instituției Prefectului.

 

Votul  major pentru funcția de primar al comunei Siminicea pentru Vasile Clim(PNL) a fost decis duminică, 11 iunie, la alegerile

locale parțiale care au avut loc. El era primar interimar al aceleiași comune după ce edilul ales la alegerile locale din iunie 2016 si-a dat demisia din funcție. La scrutinul electoral local de anul trecut, Vasile Clim a fost ales ca viceprimar de către consilierii locali ia ulterior a ajuns primar interimar. Candidatul PSD la funcția de primar, Maria Murariu ,consilier local  nu a reușit să obțină suficiente voturi la alegerile locale parțiale din iunie 2017,așa că ea va face în continuare parte din deliberativul local.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *