Daily Archives: 2 iulie 2017

Starea de sănătate a celor nouă militari din Batalionul 30 Vânători de Munte “Dragoslavele”

Buletin privind starea de sănătate a celor nouă militari din Batalionul 30 Vânători de Munte “Dragoslavele”, implicați în accidentul rutier din 29 iunie I. Starea generală de sănătate a celor șase militari din cadrul Batalionului 30 Vânători de Munte, victime

Finanţări de 50.000 de lei pentru IMM-uri. Sprijin pentru participări la târguri internaţionale, crearea site-ului propriu şi cursuri de pregătire

Guvernul a aprobat, vineri, un memorandum prin care IMM-urile beneficiază de sprijin de la stat, în valoare maximă de 50.000 de lei pe an, pentru promovare internaţională. Bugetul programului, până în 2010, va fi de aproximativ 71 milioane lei, iar

Ministrul Agriculturii: Subvenţiile agricole pentru anul 2017 vor fi plătite fermierilor, din 15 octombrie

Fermierii ar urma să primească subvențiile agricole aferente anului în 2017, începând cu 15 octombrie. Anunţul a fost făcut sâmbătă, de ministrul Agriculturii, Petre Daea. Potrivit acestuia, Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) va începe, de luni, controalele

Credite pentru tineri, fără dobândă. Împrumuturi pentru plata chiriei, cursurilor sau parţial a locuinţei. CONDIŢII din programul de guvernare

În noul program de guvernare este prevăzută şi posibilitatea ca tinerii până în 26 de ani să aibă acces la credite fără dobândă, garantate 80% de către stat. Suma maximă pe care o vor putea lua împrumut de la bancă

Foto/Accident rutier cu trei mașini din care una s-a răsturnat. Un copilaș de două luni a fost rănit ușor.

Accident rutier cu trei mașini din care una s-a răsturnat. Un copilaș de două luni a fost rănit ușor după ce tatăl acestuia a fost implicat în evenimentul rutier. Coliziunea a avut loc astăzi, la ora 12.43 dn 17 A

Foto/Peste 3500 de credincioși la hramul Mănăstirii Putna.Starețul Melchisedec ,, Aici nu e Cântarea României.Să cânte fiecare unde se află,,

Ceremonial militar și religios la Mănăstirea Putna. Peste 3500 de credincioşi din țară ,cei mai mulți din împrejurimile Putnei  dar şi de peste hotare s-au rugat, pe 2 iulie, la mormântul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, de la a cărui

Ipostaze liberale de vacanță. Orban cu maimuța, Flutur în ie!

Liderii liberali fac întrecere în această vară toridă. Vor să se arate care dintre ei este mai popular și mai apreciat. Majoritatea fac băi de mulțime oricând li se ivește câte un prilej. Și cum e vară, cald, petreceri, aniversări

Școala de vară a psihiatrilor la Gura Humorului și Câmpulung Moldovenesc

Asociația de Psihiatrie Socială din România în colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie Iași, Spitalul de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc, Asociația Psiterra, Colegiul Medicilor din Romania filiala Suceava a organizat în perioada 29 iunie — 02 iulie 2017 la Hotel

A ars un vagon de dormit al muncitorilor forestieri din Mălini

Militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu angajații Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Mălini, au intervenit cu 3 autospeciale, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un container (vagon de dormit folosit de muncitorii care lucrau la exploatare

Polițiștii suceveni au avut întăriri la depistarea vitezomanilor

Pentru siguranța traficului rutier, polițiștii au organizat de joi până duminică o acțiune cu efective sporite. Polițiștilor suceveni li s-au alăturat 8 echipaje suplimentare din cadrul Serviciilor Rutiere de la inspectoratele de poliție vecine: Iași, Maramureș, Botoșani și Bistrița Năsăud.

Pasagerul unei mașini, băgat în spital de un șofer beat din Horodnic de Jos

Un tânăr de 20 de ani din Volovăț a ajuns în spital în urma unui accident petrecut în Rădăuți. El era pasager într-o mașină condusă de un tânăr beat din Horodnic de Jos. La 02.07.2017, ora 04.20, în timp ce

Două mașini și 100.000 de țigări confiscate de polițiștii suceveni

În acest weekend polițiștii au organizat mai multe acțiuni punctuale și au reușit confiscarea a peste 100.000 de bucăți țigarete de contrabandă și a două vehicule folosite la transportul acestora. La 30.06.2017, ora 20.50, o patrulă din cadrul Secției 11

Verzii suceveni laudă PSD dar au probleme cu multinaționalele

Partidul Verde filiala județeană Suceava, consideră că actuala politică fiscală a partidului de guvernământ, adică a PSD-ului, (ALDE există doar din mila social-democraților) vine în sprijinul omului de rând, salariul minim pe economie mai mare, punctul de pensie ridicat, impozitarea

Verzii suceveni îl felicită pe Gheorghe Flutur

Partidul Verde filiala județeană Suceava, îl felicită pe președintele CJ Suceava, dl. Gheorghe Flutur pentru demersurile efectuate ca Mănăstirea Dragomirna să intre în patrimoniu UNESCO. „Este un lucru normal și firesc să vedem o nouă mănăstire inclusă pe această listă.

Un tânăr de 19 ani a intrat într-un podeț în Todirești

Un tânăr șofer băut a intrat cu mașina în podețul unui imobil din Todirești. El s-a rănit în accident și a fost transportat la spital. La 02.07.2017, ora 03.40, în timp ce conducea autoturismul pe DC 43H, din comuna Todirești,

Copil de 12 ani accidentat în Suceava când trecea printr-un loc nepermis

O minoră de 12 ani a fost accidentată, în Municipiul Suceava, de un autoturism condus regulamentar. Minora traversa fără să se asigure printr-un loc nepermis. La 01.07.2017, ora 19.15, în timp ce conducea autoturismul pe strada Ion Neculce din municipiul

Cantități de lemn dispărute din depozitul unei societăți comerciale din Valea Moldovei

21,69 m.c. lemn de foc, 13,31 m.c. lemn pentru construcții și 7,56 m.c. cherestea de esență rășinoase, nu erau decât în actele unei societăți comerciale din Valea Moldovei. Faptic polițiștii și specialiștii de la Garda Forestieră nu le-au găsit. La

EXCLUSIV: Ministrul moldovean de interne Jizdan Alexandru a venit să se închine la mormântul lui Ștefan cel Mare

Ministrul de interne al Republicii Moldova Jizdan Alexandru împreună cu generalul Harabagiu Mihail Sofronie, Şeful Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al MAI din Republica Moldova sunt prezenți la ceremoniile de pomenire ale voievodului Ștefan cel Mare de la Putna.  

Care sunt cele mai puternice armate din lume

Cele mai puternice armate din lume sunt considerate cele ale SUA, Rusiei, Chinei,  japoniei,Indiei şi Franţei. România este devansată de ţări precum Etiopia, Algeria, Columbia sau Peru, dar şi de alte 13 state membre NATO. SUA conduce lumea în cheltuielile

Zilele Humorului, spectacole, expoziții concursuri și voie bună

 Zilele Humorului se vor desfășura în acest an în perioada 7-9 iulie, când sunt programate spectacole de excepție pentru toți iubitorii de muzică, dar și expoziții, concursuri și un Târg al Meșterilor Populari. Zilele Humorului vor debuta joi, 6 iulie,