Daily Archives: 3 iulie 2017

Foto/Cal omorât pe șosea în Marginea. Căruțașul a ajuns la spital

Accident rutier grav în această după amiază, în Marginea. Un cal a fost omorât pe șosea iar căruțașul,originar din Sucevița,  a ajuns la spital. Conducătorul autoturismului a scăpat cu viață însă mașina a fost avariată.   Luni, la ora 17.00,

Află care sunt țările cu cea mai ridicată speranță de viață

Țările cu cea mai ridicată speranţă de viaţă din Europa sunt Spania, Italia şi Franţa iar cu cea mai scăzută speranţă de viaţă sunt Lituania, Letonia, Bulgaria şi România, se arată într-un raport al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD)

Român lăsat să moară ca un câine în stradă în San Giorgio (Italia)

Un bărbat român a fost accidentat mortal în noaptea de sâmbătă spre duminică, 2 iulie 2017, în via Ghisiolo din Mantova, unde acesta circula la bordul unui scooter. Constantin Popică, în vârstă de 48 de ani, tată a doi copii

Au dispărut trei instalații radiologice cu uraniu slab radioactiv

 Trei instalaţii radiologice ce conţineau uraniu slab radioactiv au dispărut dintr-un laborator din Arad care a anunţat dispariţia containerelor la Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică de la Viena (AIEA), arată un comunicat de presă al CNCAN, transmis azi, în care

”Doi într-unu„ la PSD : Ministrul Apărării controlează și SRI

După principiul „doi într-unul” PSD îl menține pe Adrian Țuțuianu în două funcții importante – aceea de ministru al Apărării Naționale și în același timp și președinte al comisiei parlamentare de control al SRI. Cu alte cuvinte în acest moment

Furia naturii a afectat 23.648 ha fond forestier de stat. În sectorul privat au fost afectate 7.000 de ha pădure

În urma fenomenelor meteorologice nefavorabile (vânturi puternice cu aspecte de vijelie şi precipitaţii abundente) ce au avut loc la sfârşitul acestei luni, la nivelul judeţului Suceava s-au produs doborâturi şi rupturi de arbori atât în fondul forestier de stat cît

Șofer beat care conducea cu viteză, depistat la Vatra Dornei

Cu o alcoolemie de  0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat un bărbat din județul Iași a fost prins de poliție în Vatra Dornei când circula cu o viteză de 88km/h pe un sector de drum cu limita de 50 km/h.

Mașină de fițe condusă șmecher fără permis

 Mașină de fițe condusă șmecher fără permis, este ingredientul la modă care adesea poate scăpa de sub control și  există pericolul producerii unor accidente grave. Din păcate drumurile județului Suceava sunt împânzite de asemenea șoferi, pe care polițiștii îi depistează

DNA trimite în boxa acuzaților un președinte de CJ,trei directori,un șef de serviciu și trei firme

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpaților: CĂNCESCU ARISTOTEL ADRIAN, la data faptei președinte al Consiliului Județean Brașov, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public

Accident în Rădăuți provocat de doi tineri șoferi

Două mașini conduse de tineri de 19 ani s-au ciocnit în Rădăuți. Un băiat în vârstă de 18 ani , pasager într-una dintre mașini a fost rănit.  La data de 03.07.2017, ora 00.50, în timp ce conducea autoturismul pe str.

Partenerul de vânătoare al lui Omar Hayssam, vicepremier în guvernul Tudose

Partenerul de vânătoare al sirianului Omar Hayssam, condamnat pentru implicarea în răpirea jurnaliștilor români în Irak, a ajuns vicepremier al guvernului condus de Mihai Tudose. Este vorba de Marcel Ciolacu, șeful PSD Buzău,susțin jurnaliștii de la Flux 24.  Marcel Ciolacu a

Doi tineri răniți din cauza unui șofer neatent

Doi tineri au fost răniți după ce mașina în care erau a fost ciocnită de un alt autoturism al cărui șăfer nu a respectat semnele unui indicator de prioritate. La data de  02.07.2017, ora 18.12, în timp ce conducea autoturismul

A plecat cu mașina fără permis, a făcut accident și a ajuns la spital

Un bărbat care nu poseda carnet de conducere s-a accidentat, în orașul Siret, după ce a pierdut controlul volanului și a părăsit partea carosabilă. La data de 02.07.2017, ora 08.40, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă pe strada Moldovei

Șeful Sectorului Poliției de Frontieră Siret,cms.șef Diaconescu reclamat la ministrul Afacerilor Interne.El a venit noaptea la PCTF Siret beat și cu ținută de plajă pentru a face ,,cercetări polițienești,,

Acuzat de polițiștii de frontieră că are un comportament de moșier, șeful împuternicit al Sectorului Poliției de Frontieră Siret, comisarul șef  Silviu Diaconescu continuă să se creadă  cel mai tare din structură. Nu știm dacă comportamentul său are legătură cu

18 morţi în urma unui incendiu al unui autocar în Germania

18 persoane date dispărute în urma unui accident de autocar produs luni dimineață, în jurul orei 05:00 GMT, pe o autostradă aglomerată din sudul Germaniei, au decedat, cel mai probabil, în incendiul care a mistuit vehiculul după coliziunea cu un

ANAF a colectat în primul semestru 2017 peste 100 miliarde de lei venituri bugetare

În primele 6 luni ale anului curent, ANAF a colectat 101.152 milioane de lei,  ceea ce înseamnă un plus de 3.955,3 milioane de lei față de încasările din perioada similară a anului 2016 (97.196,7 milioane de lei), respectiv o creștere

146 de permise reţinute de poliţiştii suceveni

Poliţiştii din cadrul I.P.J. Suceava au desfăşurat acţiuni şi controale în perioada 26 iunie – 02 iulie 2017, zilnic, peste 310 poliţişti, acţionând la nivelul judeţului. În această perioadă au acţionat zilnic 9 autospeciale radar pentru monitorizarea traficului rutier şi

Maricela Cobuz, la ora bilanțului

Deputatul PSD de Suceava vrea să arate alegătorilor ce a făcut în această sesiune parlamentară și să contrazică astfel criticile care i-au fost aduse de conducerea filialei sucevene a partidului. „A fi deputat și reprezentant în Parlamentul României este o

Foresta Suceava s-ar putea muta în Oltenia

Foresta  Suceava ar putea juca la Târgu Jiu, anunță presa locală din Oltenia. Speculațiile vin după ce președintele Forestei, Andrei Ciutac, a declarat că există oameni de afaceri dispuși să achite toate datoriile “galben-verzilor”, după care să mute echipa în

Biserica poliţiștilor de frontieră de la Sighetu Marmației

Polițiștii de frontieră de la Sighetu Marmației au o biserică a lor. Biserica îl are ca protector spiritual pe voievodul Ștefan Cel Mare.  Începând din mai 2008, Dreptcredinciosul Voievod Ştefan Cel Mare şi Sfânt a fost consfinţit ca protector spiritual