Administraţia Prezidenţială, despre evaluarea PSD-ALDE

Purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, Mădălina Dobrovolschi, a declarat, marţi, că este dreptul coaliţiei PSD-ALDE să facă săptămânal evaluarea activităţii Guuvernului Tudose, pentru a se asigura că „renumitul program de guvernare” este pus în practică.

„Preşedintele României şi în legătură cu acest subiect a fost foarte clar, a făcut apel la responsabilitate, este nevoie de responsabilitate, este nevoie de stabilitate, este nevoie de urmărirea unui traseu pe care să-l înţeleagă şi să-l cunoască toată lumea. Toate aceste jocuri care ţin de schimbări bruşte la nivel de elemente care ţin de finanţe, economie, nu sunt evident bune. O evaluare a Guvernului va fi comunicată de către domnul preşedinte la momentul potrivit. Deocamdată, să sperăm că a fost auzit şi înţeles apelul făcut de domnul preşedinte, apelul la responsabilitate”, a declarat Mădălina Dobrovolschi.

Întrebată dacă preşedintele Klaus Iohannis vede oportună evaluarea făcută săptămânal de către coaliţia PSD-ALDE, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale a spus că este responsabilitatea acestor partide să se asigure că acel „renumit” program de guvernare este pus în practică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *