Întâlnire oficială între șefii Poliției de Frontieră din România și Republica Moldova

În perioada 27 – 28.07.2017, o delegaţie a Departamentului Poliţiei de Frontieră al Ministerului Afacerilor Interne din Republica Moldova, condusă de comisarul şef Fredolin LECARI a efectuat o vizită oficială la Iași, unde a fost primită de chestorul general de poliţie Ioan BUDA, inspectorul general al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

Cu ocazia întrevederii, şefii celor două delegaţii au analizat stadiul şi perspectivele cooperării româno-moldovene în domeniile aflate în competenţa Poliţiei de Frontieră Române şi Departamentului Poliţiei de Frontieră din R. Moldova, precum și evoluția situației operative în urma colaborării.

Totodată, reprezentanţii celor două delegaţii au analizat stadiul cooperării instituţiilor de frontieră ale României şi Republicii Moldova, pe baza “Planului privind dezvoltarea cooperării instituţiilor de frontieră ale României şi Republicii Moldova pentru anul 2017” şi au fost dezbătute problemele actuale înregistrate la frontiere, precum şi identificarea unor noi metode de cooperare între autorităţile de frontieră ale celor două state.

Această vizită se înscrie în programul derulat de Poliţia de Frontieră Română în scopul intensificării relaţiilor de colaborare inter-instituţională internaţională în domeniul frontalier, în vederea asigurării securităţii frontierelor.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *