Festivalul-concurs de toaca pentru copii si tineret „Lemnul sfant care canta ”, Ediţia a VI-a, 2017

La  Biserica Ortodoxă ”Adormirea Maicii Domnului” din Dumbrăveni, va avea loc duminca,6 august,ora 14.00, cea de-a VI-a ediţie a Festivalului-concurs de toacă pentru copii şi tineret, sugestiv intitulat „Lemnul sfânt care cântă”. Aceasta pentru că rugăciunea ritmizată pe toacă devine, prin măiestria celor care mânuiesc cele două ciocane de-a lungul şi de-a latul scândurii de paltin, devine cântec, mai bine-zis, cântare liturgică.Potrivit consultantului  artistic muzicolog  Constanţa Cristescu de la  Centrul Cultural Bucovina Suceava, iniţiatorul acestui concurs este preotul paroh Vasile Ioniţă, meşter popular recunoscut pentru arta sculpturii în lemn, care, în dragostea sa neţărmurită faţă de copii, a găsit soluţia de a-i aduce în biserică. Le-a construit, copiilor din parohia sa, toace de mână pe măsura vârstei, şi mai mici şi mai mari, ciocănaşe de diverse dimensiuni şi i-a chemat la joacă: joaca de-a rugăciunea pe toacă. Pentru că toaca este chemare la rugăciunea liturgică şi este rugăciune prin formulele ritmice care schiţează răspunsuri liturgice şi scurte rugăciuni în cadrul semnalului muzical, dar şi prin simbolurile sacre pe care le conturează mişcarea ciocanelor în timpul bătăii: crucea, triunghiul, cercul, spirala.

Consiliul Judeţean Suceava, prin Centrul Cultural Bucovina – Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava, sprijină organizarea concursului prin premiile în bani acordate celor mai buni tocaşi pe categorii de vârstă. Evaluarea concurenţilor va fi făcută de un juriu de specialitate format din preoţi-profesori, muzicologi şi etnografi. O condiţie de prezentare în concurs este ţinuta concurenţilor în costum tradiţional local.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *