Jandarmul camatar, Marian Corcodel a vrut sa fie sef la Jandarmeria Suceava

Jandarmul camatar, Marian Corcodel,comandantului Bazei de Administrare şi Deservire din cadrul Jandarmeriei Române, a vrut sa fie sef la Isnpectoratul de Jandarmi Judetean Suceava dupa ce generalul de brigada Eugen Şalar care a ocupat functia de inspector sef a fost trecut în rezervă in luna septembrie 2013, printr-un decret al preşedintelui Traian Băsescu.   Comanda unităţii a fost preluată atunci de colonelul Iulian Iacob iar functia a fost scoasa la concurs. Pentru ocuparea postului  pe langa Marian Corcodel si un alt coleg al acestuia, maiorul Mihai Lungu, acesta insa fiind si coleg in misiuni internationale in Kosovo si Afganistan cu seful Jandarmeriei de atunci, Mihai Olariu  asa ca in urma concursului la Suceava a ajuns cel care ,,pilos,,  la sef.

Procurorii DIICOT au găsit  in urma perchezitiilor ,saptmana trecuta , în biroul comandantului Bazei de Administrare şi Deservire din cadrul Jandarmeriei Române, Marian Corcodel, suma de 250.000 lei, au declarat surse judiciare.Procurorii DIICOT au efectuat percheziţii la sediul Bazei de Administrare şi Deservire din Jandarmeria Română, în cadrul unei acţiuni de destructurare a unui grup specializat în săvârşirea infracţiunilor de camătă şi delapidare.El detine si o ferma cu utilaje agricole si peste 100 de ha de terenuri agricole din comuna Bragadiru,judetul Teleorman.

otrivit unui comunicat al DIICOT, începând cu anul 2011, Marian Corcodel, comandantul Bazei de Administrare și Deservire a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, cu gradul de colonel, folosindu-se de influența pe care o exercita asupra unor subordonați, uzând în mod nelegal de prerogativele funcției sale, a constituit un grup infracțional organizat la care au aderat persoane aflate în subordinea sa directă, și anume suspecții P.I.D., B.G.A. și E.P.I., dar și alte persoane, ce au calitatea de militari, scopul acestui grup infracțional fiind săvârșirea în mod repetat, printre altele, a unor infracțiuni de camătă, dar și delapidare.

“Beneficiarii” împrumuturilor cu dobândă, acordate în afara cadrului legal, erau, în general, subordonați ai lui Marian Corcodel sau persoane din cercul său relațional, iar sumele împrumutate erau cuprinse între câteva sute de euro și câteva mii, uneori chiar și zeci de mii de euro. Marian Corcodel a perceput dobânzi cuprinse între 10 și 20% din valoare, iar în cazul în care debitorii ajungeau în imposibilitatea de a achita camăta, aceștia erau executați silit.
Ancheta DIICOT a arata ca  de multe ori, dobânzile achitate de debitori erau remise suspecților P.I.D., B.G.A. ori altor membri ai grupului infracțional, care predau ulterior sumele de bani lui Marian Corcodel. De altfel, la nivel Bazei de Administrare și Deservire era răspândită expresia “are cardul la Corcodel” (la propriu) pentru a ilustra o persoană îndatorată financiar, sau “Banca Română de Comerț Corcodel”.
Procurorii mai susțin că Marian Corcodel a dispus unor subordonați să-și însușească importante cantități de combustibil (motorină) de la stația de carburant a parcului auto al unității, combustibil scos ilegal din unitate și transportat în alte locații.
DIICOT mai arată că faptele săvârșite de Marian Corcodel și gruparea acestuia au fost aduse de mai mulți lucrători ai Jandarmeriei și la cunoștința lui Octavian Cristescu, comisar șef, angajat al fostului Departament de Informații și Protecție Internă (în prezent Direcția Generală de Protecție Internă a MAI), însă acesta nu a raportat mai departe informațiile. Mai mult, acesta a sprijinit în mod constant și conștient activitățile infracționale derulate de Marian Corcodel, acordându-i protecția necesară, cât și consilierea în unele situații.
La perchezițiile efectuate procurorii DIICOT au găsit în biroul lui Marian Corcodel și în alte spații de la Baza de Administrare și Deservire din cadrul IGJR foarte multe contracte de împrumut, atât în formă autentică, cât și înscrisuri sub semnătură privată, dar și agende și notițe deținute de membrii grupării, pentru a avea o evidență strictă atât a debitorilor, cât și a sumelor de bani ce au fost remise sau urmau a fi remise cu titlu de dobândă (camătă). Marian Corcodel a fost arestat  de  Curtea de Apel Bucureşti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *