Daily Archives: 12 august 2017

SPR Diamantul și-a ales astăzi, noua conducere executivă. Președinte este Emil Pascut. Au fost aleși 5 vicepreședinți

Alegeri la Sindicatul Polițiștilor din România Diamantul. Astazi 12 August 2017, la Hotel IBIS Palatul Parlamentului din Bucuresti , a avut loc Adunarea genarala delegaților (AGD ) a Spr Diamantul unde a fost aleasa noua conducere executivă .Totodată au fost

Au fost admiși la Academia de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza,, 635 de ,,boboci,,

Peste 3.300 de candidați au susținut probele scrise, iar în urma rezultatelor finale au fost admiși la Academia de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza,, doar 635. Cea mai mare notă de admitere (9.80) a fost înregistrată la Facultatea de Ordine si

Fostul șef al Securității și de Interne pe vremea lui Ceaușescu,Tudor Postelnicu a murit

Fostul șef al Securității și de Interne pe vremea lui Ceaușescu,Tudor Postelnicu a încetat din viață astăzi. El avea 86 de ani și  era foarte grav bolnav. A fost un comunist și general român. În 1977 a făcut parte din

Transfăgărășan/Cătălin Ioan Berenghi din nou salvator. A intervenit în salvarea unui tânăr căzut de pe motocicletă

Cu puțin timp în urmă, salvatorii montani au fost chemați în ajutorul unui bărbat care a căzut cu motocicleta în zona Capra de pe Transfăgărășan. Intervenția lor a fost însă și mai operativă pentru că au fost ajutați de un

ANAF/Vama Siret/ 223.200 bucăţi de ţigarete de contrabandă Rothmans si NZ reţinute

223.200 bucăţi de ţigarete de contrabandă Rothmans si NZ reţinute în vederea confiscării de către inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Siret În data de 10.08.2017, în urma efectuării unor controle vamale de rutină efectuate asupra a două

Un preot a murit după ce mers a să împărtășească un enoriaș

Un preot a murit după ce a mers la un enoriaș să-l împărtășească. Fața bisericească,  în vârstă de 66 ani, a murit în mijlocul străzii. Un polițist care trecea prin zonă în acel moment, a văzut întreaga scenă și a

Primăria a scos la concurs trei posturi de consilieri. Lungu anunțase că nu se mai fac angajări

Primăria municipiului Suceava organizează concurs de recrutare pentru ocuparea a 3 funcţii publice de execuţie vacante din cadrul Direcţiei buget, contabilitate, fiscalitate după cum urmează: • consilier, clasa I, principal la Serviciul fiscalitate persoane fizice                     – 1 post; • consilier,

O semiremorcă încărcată cu calorifere ceramice, furată, împreună cu marfa transportată, din Franţa

 Poliţiştii de frontieră au indisponibilizat semiremorca şi încărcătura (704 calorifere ceramice) până la finalizarea cercetărilor. Bunurile sunt în valoare totală de 102.000 euro, iar în cauză poliţiştii de frontieră au întocmit actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire. Poliţiştii

PCTF Siret.60 de minute timp de așteptare la intrarea și ieșirea din țară

PCTF Siret.60 de minute timp de așteptare la intrarea și ieșirea din țară. În ultimele 24 de ore, traficul de persoane şi mijloace de transport prin punctele de trecere a fost de aproximativ 255.000 treceri persoane, atât pe sensul de

Cozile uriașe de la pașapoarte supără Diaspora.Plângere penală împotriva ministrului de Interne

FADERE (Federația asociatiilor de români din Europa) solicita ministrului de interne Carmen Dan, sa rezolve de urgența situatia creata la ghiseele de eliberare a pașapoartelor. De la începutul lunii august in fața ghișeelor pentru eliberarea pașapoartelor s-au format cozi uriașe din cauza neadaptării acestor

3 posturi vacante de ofiţer de poliţie,Specialitatea INVESTIGAȚII CRIMINALE.Recrutarea se face din sursă internă

Inspectoratul Județean de Poliție Suceava a scos la concurs trei posturi vacante de ofiţer de poliţie cu personal recrutat din sursă internă,prin trecerea în corpul ofiţerilor de poliţie a agenţilor de poliţie care îndeplinesc condiţiile legale,  Specialitatea INVESTIGAȚII CRIMINALE. Cele trei

IPJ .Comisar de poliție Marian Rezuș este noul șef la Serviciul Comunicaţii şi Informatică

Comisar de poliție Marian Rezuș este noul șef la Serviciul Comunicaţii şi Informatică  din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Suceava. El a obținut nota 8.07 la concursul care s-a desfășurat ieri, pentru ocuparea acestei funcții.  Pentru a accede pe acest

Foto/ Incendiu la un autoturism în Carrefour. Pompierul de serviciu a intervenit prompt,evitând extinderea la alte mașini

Un autoturism din parcarea Carrefour  Suceava a luat foc astăzi din cauza unui scurt circuit.Proprietarul era plecat la cumpărături. Incendiul a fost observat imediat iar pentru stingere a intervenit pompierul de serviciu de la   hipermarket. Au fost anunțați și

Vreme caniculară în minivacanța de Sfânta Maria

Vremea va fi caniculară si disconfortul termic se va mentine ridicat, îm următoarele zile. În weekend, canicula va persista, iar săptămâna viitoare, temperatura aerului va continua să crească uşor în majoritatea regiunilor. În minivacanţa de Sfanta Maria cerul va fi

Centrul INFOTRAFIC/Situația traficului sâmbătă la ora 8.45

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră (8:45), traficul rutier este foarte intens pe autostrada A2, pe sensul de mers Bucureşti – Constanţa. În schimb, circulaţia a scăzut în intensitate pe DN Centura Bucureşti, către

Sfânta Maria, tradiţii şi obiceiuri pentru credincioşi. Ce nu au voie să facă, în preajma acestei sărbători

Adormirea Maicii Domnului, considerată una dintre cele mai importante sărbători închinate „celei mai cinstite decât heruvimii şi mai mărite fără de asemănare decât serafimii”, este celebrată de creştin-ortodocşi în fiecare an pe 15 august. Pentru acest moment, credincioşii se pregătesc

Camera Deputaților cumpără becuri de 353.592 de lei, fără TVA

Camera Deputaților dorește achiziționarea mai multor produse de iluminat, becuri și lămpi fluorescente, în valoare totală de 353.592 de lei, fără TVA,  potrivit unui anunț publicat pe e-licitatie.ro, Produsele de iluminat pe care urmează să le cumpere instituția sunt: becuri

Foto/Tânărul din Volovăț care a intrat cu mașina în parc a fost reținut. Trei persoane ranite in timp ce stateau pe banca 

Tânărul din Volovăț care a intrat cu mașina în parcul din Rădăuți  a fost arestat.Trei persoane au fost ranite in timp ce stateau pe banca . La data de 10.08.2017, ora 21.45, Poliția municipiului Rădăuți a fost sesizată prin ”S.N.U.A.U. 112”,

Accident la Poiana Stampei.Un localnic s-a trezit cu un autoturism sub peretele casei

Un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile în comuna suceveană Poiana Stampei. Potrivit informațiilor oferite de Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență ,,Bucovina,,  Suceava nu au fost victime încarcerate. Poliția rutieră a preluat cercetările pentru a elucida împrejurările în

Numărul turiștilor în primele 6 luni a crescut.Cei mai mulți s-au cazat în Gura Humorului și Vatra Dornei

În primele 6 luni ale anului 2017, potrivit datelor oficiale prezentate de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur a crescut numărul de turiști cazați în structurile de primire turistică din județul Suceava  precum și numărul de înnoptări ale turiștilor. 160.000 de turiști s-au cazat