Daily Archives: 13 august 2017

O copie a Mănăstirii Voroneț se va ridica la Viena.Pr.Emanuel Nuțu susține că ridicarea lăcașului de cult este o necesitate pentru românii care vin în număr mare la slujbe

Credincioşii români din Viena vor avea posibilitatea din 2019 să se roage într-un nou lăcaş de cult care va fi ridicat după modelul Mănăstirii Voroneţ. Lucrările vor începe în primăvara anului 2018 şi se vor încheia în iulie 2019. Pr.

Ultima oră/Accident rutier pe DE 85 la Oniceni-Forăști cu 4 victime. Au fost implicate 2 autoturisme

Accident rutier  în care au fost implicate 2 autoturisme pe DE 85 la Oniceni-Forăști.Potrivit primelor informații oferite de Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență,în urma coliziunii sunt 4 victime din care două sunt rănite grav.Vom reveni cu amănunte!  

Foto/Mănăstirea Hagigadar și-a sărbătorit hramul.Vosganian vine de mic copil.Credincioșii deranjați de jandarmi

La aniversarea a 505 ani de la sfințirea mănăstirii armenești supranumită a “împlinirii tuturor dorințelor”, cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, ca în fiecare an, a fost pregătită tradiționala ciorbă de urechiușe ce a fost oferită credincioșilor după slujbă. Armenii din toata

Trei romi aflaţi într-un BMW, bătuţi măr după ce au şicanat în trafic un motociclist, care era luptător de K1

Trei cetăţeni de etnie romă, care au şicanat şi au vrut să bată cu bâtele un motociclist în trafic pe drumul Curtea de Argeş – Piteşti, au avut parte de o mare surpriză. Motociclistul era un poliţist care a lucrat

Ambarcațiune cu migranți din Irak, interceptată de polițiștii de frontieră români

Un bulgar și un cipriot au adus  migranți în România. O ambarcaţiune cu migranţi din Irak a fost depistată, duminică dimineaţă, la Mangalia. La bordul navei se aflau 69 de persoane, printre care 29 de minori, şi doi facilitatori. Poliţiştii

Cum motivează ministerul de Interne Carmen Dan cozile la paşapoarte

Ministerul Afacerilor Interne transmite, referitor la cozile de la serviciile de paşapoarte, că face eforturi ca procesul să se facă operativ, subliniind că lipsa de personal se resimte şi în aceste servicii, MAI fiind nevoit să prelungească programul de lucru

Bărbat din Vama cu dosar penal pentru că a tăiat lemn de pe pădurea ce-i aparține

Și când ești proprietar poți să ai dosar penal.Pe principiul ,,Ca la noi la nimenea,,. Bărbat din Vama cu dosar penal pentru că a tăiat lemn de pe pădurea ce-i aparține.  Săteanul își făcea provizii pentru iarnă. La data de

De ce sunt oamenii mai fericiţi în apropierea mării. În creierul nostru se produc schimbări incredibile

Știinţa a reuşit să explice care sunt mecanismele care influenţează starea oamenilor atunci când se află în apropierea unei ape. Există inclusiv modificări chimice importante care au loc în corpul nostru atunci când ne plimbăm, de exemplu, pe malul mării.

13 august, Ziua Internaţională a Stângacilor. Prejudecăţi, avantaje şi dezavantaje pentru persoanele stângace

În fiecare an, pe 13 august se celebrează Ziua internațională a stângacilor. Aceștia reprezintă aproape 13% din populația globului. De multe ori, stângacii sunt nevoiți să trăiască într-o lume în care totul este conceput pentru dreptaci. Cele mai recente studii

Barbat din Dumbraveni prins cu semiremorca cu numar de inmatriculare fals

Barbat din Dumbraveni prins cu semiremorca cu numar de inmatriculare fals.S-a ales cu dosar penal si acum trebuie sa dea socoteala oamenilor legii.La 12.08.2017, ora 02.41, o patrulă din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Moara a identificat într-o stație de

Vizita nunţiului apostolic în Bucovina Mons. Miguel Maury Buendía

Comunitatea romano catolică a avut onoarea  astazi, să-l întâmpine și să asculte predica a celui care este nunţiul apostolic în România, Mons. Miguel Maury Buendía la Biserica Romano-Catolică “Sfântul Ioan Nepomuk” Suceava. La 5 decembrie 2015, papa Francisc l-a numit

Voitinel.Localnic dar si satean din Marginea depistat cu lemn fara documente

În perioada 08.08.-11.08.2017, Serviciile de Investigații Criminale și Ordine Publică din cadrul I.P.J. Suceava și structurile de profil din teritoriu, au acţionat pe linia combaterii infracționalității judiciare pe raza municipiilor Suceava și Rădăuți, cu precădere pe raza comunelor Mitocu Dragomirnei

Verzii suceveni: ,,Pensiile speciale sunt rezultatul unor înțelegeri între politicieni și sistemul de forță,,

Partidul Verde filiala județeană Suceava consideră că pensiile mari, exagerate și date devreme unor categorii de indivizi, privilegiați, arată că în țara noastră sunt români protejați de lege, orice ar face ei și români care decontează cee ce fac românii

Accident rutier.Doi ucraineni si-au sifonat masinile la Siret. O alta persoana a ajuns pe patul de spital

Doi ucraineni si-au ciocnit masinile la Siret.O alta persoana,tot din Ucraina a ajuns pe patul de spital. Politia a demarat cercetari. La data de 12.08.2017, ora 00.50, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2, spre orașul Siret, un bărbat

Minor din Moara accidentat dupa ce a traversat strada prin loc nepermis.Copilul nici nu s-a asigurat la trecerea arterei de circulatie

Minor accidentat dupa ce a traversat strada prin loc nepermis.Copilul nici nu s-a asigurat la trecerea arterei de circulatie. La data de  12.08.2017, ora 16.40, în timp ce conducea autoturismul pe strada Calea Unirii din municipiul Suceava, un localnic de

Soferita din Serbauti implicata intr-un accident. A intrat cu masina intr-un tractor incarcat cu baloti

  O soferita din Serbauti a intrat cu masina in semiremorca unui tractor incarcat cu baloti.Tractoristul este vinovat de producerea evenimentului rutier.  La data de 11.08.2017, ora 22.56, Secția 5 Poliție Rurală Dărmănești, a fost sesizată prin ”S.N.U.A.U. 112” despre

Poliția Română.Recomandări pentru cei care călătoresc în Ungaria. Atenționare de călătorie

Poliția Română vă reamintește că trebuie să cunoașteți și să respectați regulile de circulație din statul în care vă deplasați, oriunde alegeți să călătoriți. În Ungaria, luați în considerare faptul că există diferențe între legislația rutieră română și cea maghiară

Legenda lui Stefan cel Mare si a comunei Baia- Suceava (Groapa lui Harjap).Istoria localității–Prima Capitală a Moldovei

Istoria mai puțin știută. Legenda lui Ștefan cel Mare si a comunei Baia este prea puțin știută.Nu apare în cărțile de istorie insă în localitate inca este dusa de la o generatie la alta. Iata ce spun cei care au

Ulei de cocos.Beneficiile dovedite stiintific asupra sanatatii. Alte moduri de întrebuințare

 În ultimii ani, uleiul de cocos a devenit din ce în ce mai popular și mulți oameni au început să-l folosească în diferite scopuri. Acest produs natural are o mulțime de beneficii pentru sănătate, dar și pentru frumusețe. Mai mult, uleiul

Recomandări ANSVSA pentru evitarea apariţiei toxiinfecţiilor alimentare în perioadele caniculare

În sezonul cald creşte riscul alterării alimentelor şi, implicit, al apariţiei toxiinfecţiilor alimentare şi, de aceea, este bine să fie respectate câteva măsuri simple, dar foarte eficiente. Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor recomandă  populaţiei ca, în perioadele