Daily Archives: 14 august 2017

Cristian Pomohaci nu s-a apărat până acum.Ce spune avocatul

Toată lumea s-a întrebat de ce, de când a fosta acuzat că a corupt sexual minori, Cristian Pomohaci nu a vrut să se expună și să dea explicații publice. Ultima sa invitație în calitate de cântăreț de muzică populară în

Să nu spui “La mulţi ani” pe 15 august celor care poartă numele Sfintei Maria. E mare păcat!

Sfânta Maria 2017, 15 august. Sfânta Maria Mare este prăznuită de creştini pe data de 15 august, zi în care se pomeneşte Adormirea Maicii Domnului, trecerea ei în nefiinţă. Pe 15 august nu se fac urări de “La mulţi ani” şi se spune că

SPR Diamantul reclamă la MAI și IGPF îndepărtarea observatorilor la concursurile privind trecerea în Corpul Ofițerilor ITPF

Sindicatul Polițiștilor din România Diamantul reclamă la ministrul și Ministerul Afacerilor Interne, inspectorul general și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române  îndepărtarea observatorilor la concursurile privind trecerea în Corpul Ofițerilor Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației( structură

Ghinion pentru un bărbat din Dărmănești. A fost oprit de un echipaj de la Poliția Rutieră

Ghinion pentru un bărbat din Dărmănești. A fost oprit de un echipaj de la Poliția Rutieră. La 13.08.2017, ora 09.29, un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Suceava a oprit pentru control pe DN 2, în localitatea Dănila, autoturismul cu număr

A băut bere să se răcorească. Polițiștii de la rutieră l-au pus să sufle în etilotest și s-a ales cu dosar penal.

A băut bere să se răcorească. Polițiștii de la rutieră l-au testat cu aparatul alcooltest și s-a ales cu dosar penal. Poliţiştii din Câmpulung Moldovenesc au oprit ieri,în jurul orei  07.15, pentru control pe strada Calea Bucovinei, din localitate, autoturismul

Nicio zi fără bețivi la volan. Are 19 ani și s-a urcat aghezmuit l-a condus mașina. Nu avea nici permis

Nicio zi fără bețivi la volan. Are 19 ani și s-a urcat aghezmuit la condus mașina. Nu avea nici permis. La 14.08.2017, în jurul orei 01.08, un echipaj din cadrul Poliției municipiului C-lung Moldovenesc a oprit pentru control pe strada

Tânăr din Sucevița a distrus cu mașina gardul unei consătence și a plecat. Păgubașa a sunat la 112 .Șoferașul are dosar penal

Tânăr din Sucevița i-a distrus cu mașina gardul unei consătence și a plecat. Păgubașa a sunat la 112 .Șoferașul are dosar penal . Ieri seară, la  ora 20.18, Secția 3 Poliție Rurală Marginea a fost sesizată prin ”S.N.U.A.U. 112” de

A început pelerinajul la Sanctuarul ,, Adormirea Maicii Domnului ” de la Cacica

Mii de peleriini așteptați la Cacica. ,, Sub ocrotirea ta alergam, Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, nu ne dispretui rugaciunile in nevoile noastre, ci ne mantuieste oricand de toate primejdiile, Fecioara slavita si binecuvantata”, cu aceste cuvinte a inceput  astăzi, pelerinajul

Foto/Focuri de armă trase de polițiștii de frontieră de la Brodina împotriva unui contrabandist.Peste 23.000 de pachete cu țigări confiscate şi un cetățean român,reținut la frontieră

Focuri de armă trase de polițiștii de frontieră de la Brodina împotriva unui contrabandist. Polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit și confiscat, în urma mai multor acțiuni pe linia combaterii contrabandei cu țigări, peste 23.000 de

Incredibil. IPJ a trimis în misiune o mașină în tot județul să adune sticlele cu apă neconsumată. Canicula însă urma și a doua zi iar polițiștii din teritoriu au rămas din nou fără… apă

După ce liderul SPR Diamantul Suceava, polițistul criminalist Bogdan Bănică semnala că pe caniculă potrivit legislației și polițiștii beneficiază de apă plată sau minerală iar conducerea le-a transmis în teritoriu ,,Vreți apă?Veniți și vă luați!!,, iată că de această dată

Albia râului Sucevița din zona „Podul Vlădichii” din Rădăuți ecologizată de peste 75 de voluntari

Albia râului Sucevița din zona „Podul Vlădichii” din Rădăuți ecologizată de peste 75 de voluntari. Peste 75 de voluntari au răspuns inițiativei grupului „Rădăuțiul civic” și companiei „Bucovina Verde” de a ecologiza sâmbătă, pe 12 august, zona „Podul Vlădichii” din

A încercat să-și calmeze durerile cu prea multe pastile.A luat tramadol în exces și a ajuns la spital

O femeie ,în vârstă de 62 de ani, din municipiul Suceava a încercat să-și calmeze durerile luând un supradozaj de tramadol. Suceveanca a ajuns la Unitatea de Primite a Urgențelor din cadrul Spitalului Județean Suceava ,fiind salvată de medici  în

Bărbați din Mironu și Mălini internați la spital după ce au fost victimele unor agresiuni

Doi bărbați au ajuns la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Județean Suceava după ce au fost victimele unor agresiuni. T.M., în vârstă de 56 de ani, din Mironu, comuna Valea Moldovei a fost diagnosticat cu ,, etilism

Adâncata.O femeie a băut antigel.A fost internată la spital

O femeie, în vârstă de 38 de ani,  din comuna suceveană Adâncata a ajuns la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Județean Suceava cu diagnosticul ,,intoxicație voluntară cu antigel,, .Ea a primit imediat tratament medical ,fiind internată la

„Şcoala altfel… de vară“, în Parohia Băişeşti

La iniţiativa Protoieriei Fălticeni de a organiza pe parcursul vacanţei şcolare diferite activităţi pentru tineret, Şcoala Gimnazială din Băişeşti, comuna Cornu Luncii, în parteneriat cu Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, a organizat, în perioada 24-31 iulie 2017, proiectul extraşcolar

Rădăuți. Mănăstirea Bogdana a intrat într-un proiect de restaurare

Mănăstirea Bogdana din municipiul Rădăuţi a demarat în luna iulie 2017 proiectul „Restaurarea şi conservarea patrimoniului cultural la Mănăstirea Bogdana”, finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5 – Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a

S-a demonstrat stiintific: 10 mituri despre femei care sunt adevarate

Cand vine vorba de femei, exista o multime de prejudecati, care se tot perpetueaza. Exista vreun sambure de adevar in ideea comuna potrivit careia femeile se implica emotional intr-o relatie mai mult decat barbatii sau ca ei rezista mai bine

Angela Rusu, Lorena si Marius Ciprian Pop la ,,Zilele Vicovului,, . Evenimentul este la a IX a ediție

Primăria orașului Vicovu de Sus și Consiliul local al orașului Vicovu de Sus organizează  Zilele Vicovului-Festivalul de folclor ”Vicov,cântecele tale”,ediția a IX-a, 2017. Devenită deja o tradiție această manifestare urmărește promovarea tradițiilor și folclorului românesc la nivelul orașului Vicovu de

Un polițist a fost găsit împușcat cu arma din dotare

Tragedie din nou în Poliția Română. Un polițist  a fost găsit împușcat cu arma din dotare. Trupul polițistului a fost găsit în toaleta din casa proprietate personală  de către tatăl său. Polițistul ,în vârstă de 27 de ani, din Tîrgu

Centrul Infotrafic.Situatia traficului rutier luni dimineață

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră (7:45), în judeţul Ilfov, pe DN Centura Bucureşti, pe sensul de mers DN4 – A2, la intersecţia cu Splaiul Unirii (în zona Glina), traficul rutier se desfăşoară uşor