Cristian Pomohaci nu s-a apărat până acum.Ce spune avocatul

Toată lumea s-a întrebat de ce, de când a fosta acuzat că a corupt sexual minori, Cristian Pomohaci nu a vrut să se expună și să dea explicații publice. Ultima sa invitație în calitate de cântăreț de muzică populară în județul Suceava a avut-o la  festivalul  ,,Flori de mai,, de la Iaslovăț desfășurat în luna mai acestui an. Apoi au apărut dezvăluirile și acuzațiile la adresa fostului preot și contractele în județ au fost anulate.

Avocatul fostei  fețe bisericești  a dat detalii despre acest subiect, potrivit Observator.

Cristian Pomohaci pare că a luat el însuși decizia de a nu se apăra și a nu vorbi în fața publicului sau a instanței bisericești.

“Eu personal, înainte de a ieși tot public ca om, ca avocat, i-am spus să se prezinte măcar în fața consistoriului bisericesc. El atunci a găsit de cuviință să nu se ducă. Dacă nu s-a dus, dacă nu vine nici public să vorbescă despre ceea ce s-a întâmplat, asta nu înseamnă că este vinovat”, a declarat avocatul lui Cristian Pomohaci, la Antena 3.

Cristian Pomohaci este acuzat de mai mulți presupuși martori că ar fi întreținut relații sexuale cu bărbați, în special cu băieții minori de care avea grijă și cărora le-ar fi făcut avansuri. Totul a început după ce un tânăr l-a înregistrat în timp ce îi cerea favoruri sexuale. Băiatul avea atunci 17 ani. Artistul şi cântăreaţa de muzică populară Ileana Matus s-au căsătorit pe 29 octombrie 1999 la Primăria Rona de Jos din judeţul Maramureş. La cinci ani de la nuntă, mai exact pe 21 decembrie 2004 s-a produs separarea printr-o hotărâre emisă de Judecătoria Sectorului 2 pe data de 21 decembrie 2004.

Pomohaci  a adunat o avere în ultimii ani. Doar în Cluj are apartamente în valoare de 1 milion de euro. Şi în Bistrița deţine proprietăţi, dar și în localitatea mureșeană Moşuni.

 

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *