Licitație pentru reabilitarea statuii ecvestre a lui Ștefan cel Mare

Primăria Suceava a iniţiat procedurile de organizare şi desfăşurare a licitaţiei pentru întocmirea proiectului şi atribuirea lucrărilor de reabilitare a monumentului ecvestru al domnitorului Ştefan cel Mare, din Dealul Cetăţii de Scaun. Ion Lungu, primarul municipiului reşedinţă spune că în joc sunt lucrări sensibile, despre care „tot felul de specialişti îşi dau cu părerea”,  de aceea este recomandat ca proiectantul să fie unul şi acelaşi cu executantul. Astfel, pentru o primă etapă a proiectului,  valoarea de pornire al licitaţie este de 562.138 de ale fără TVA. „Am demarat procedura de licitaţie şi ne dorim ca până anul viitor să terminăm această lucrare, care este destul de importantă. În reabilitare intră atât statuia lui Ştefan cel Mare şi calul, cât şi soclul cu basoreliefurile respective”, a declarat edilul-şef Ion Lungu, menţionând că partea a doua o reprezintă modernizarea piaţetei de platforma statuii, pentru care se va ţine o altă licitaţiei.

Cu câţiva ani în urmă, Primăria a depus un proiect de reabilitare la Ministerul Culturii, însă cererea de finanţare a fost respinsă pe motiv că nu includea şi intervenţii la grupul statuar cal-călăreţ. Pe de altă parte, municipalitatea suceveană, prin intermediul Ambasadei în Bucureşti, a încercat să acceseze o finanţare a SUA, lansată pentru susţinerea intervenţiilor de conservare a obiectivelor culturale din România. „De această dată, Ne-am folosit de această situaţie reală de forţă majoră, pentru că există pericolul ca bucăţi de basorelief să se desprindă şi să cadă pe oameni”, a explicat Ion Lungu.  Monumentul statuar ecvestru din Dealul Cetăţii de Scaun  a fost dezvelit la 16 septembrie 1977, înscriindu-se într-un program de dezvoltare a artei monumentale din judeţul Suceava. De-a lungul timpului, sub acţiunea factorilor naturali, intervenţiei antropice, dar şi ca urmare a lipsei lucrărilor de  întreţinere, monumentul s-a deteriorat, aflându-se într-o evidentă stare de degradare. Primăria Suceava a intrat în posesia studiului de fezabilitate privind reabilitarea statuii ecvestre a domnitorului Moldovei, Ştefan cel Mare, din preajma Cetăţii de Scaun, în luna iulie 2009. Ulterior, proiectul de hotărâre privind indicatorii  tehnico-economici a fost aprobat de consilierii locali. La acea dată, valoarea totală a investiţiei de reabilitare era de 735.000 de lei, respectiv circa 175.000 de euro, lucrările urmând a dura 12 luni.

Studiul de fezabilitate a fost reactualizat la începutul lui 2016. pentru reabilitare Consiliul Local aprobând un total de 263.432 de euro, durata de realizare a lucrărilor fiind estimată tot la 12 luni. Acestea din urmă includeau refacerea cu plăci de travertin a placajului soclului; reabilitarea basoreliefului din bronz de pe faţada de est; montarea sistemului de iluminat arhitectural şi ambiental; realizarea unor bănci din beton armat; amenajarea de jardiniere din beton, precum şi de rampe pentru persoane cu dizabilităţi. În primenire urmau a intra spaţiile verzi şi iluminatul public din preajmă, în zonă urmând a fi montate mai multe elemente de mobilier urban.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *