Furtuna puternică în vestul țării.5 morți și 26 de răniți

Cinci persoane au murit și alte cel puțin 20 au fost rănite la Timișoara, după ce mai multe panouri publicitare și câțiva copaci au căzut peste ele în timpul unei furtuni puternice.

O femeie a decedat la Grădina Zoo, iar un bărbat, la Hotelul Baron, acesta fiind lovit de un panou publicitar care a căzut. Alte cinci persoane au fost rănite. A fost activată echipa noastră operativă care intervine dinamic la degajarea de trotuare, șosele și mașini prinse sub copaci doborâți, îndepărtarea cablurilor de curent căzute, degajarea acoperișurilor afectate”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Banat, citat de agerpres.ro.

Potrivit IGSU, codul portocaliu de vreme rea, sub incidența căruia se afla județul Timiș, a generat o serie de efecte în zonă. Pentru gestionarea acestora, la nivelul ISU Banat a fost activată grupa operativă, iar misiunile sunt în dinamică, pentru acordarea sprijinului persoanelor aflate în dificultate și înlăturarea arborilor și acoperișurilor afectate din cauza manifestării fenomenelor meteo periculoase.

Foto/Renasterea bănățeană

Și în județul Arad, vremea nefavorabilă a generat efecte, astfel că la acest moment pompierii militari acționează în sprijinul comunităților pentru înlăturarea arborilor doborâți de vânt.

Având în vedere avertizările de cod galben și cod portocaliu de vijelii și vânt puternic, reprezentanții IGSU recomandă cetățenilor din județele vizate, ca pe timpul manifestării fenomenelor să se adăpostească în locuințe sau alte spații care le asigură protecția și să deconecteze aparatura casnică. De asemenea, pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autoturismelor se va realiza în zone ferite, la distanță față de copaci sau stâlpi de electricitate.

Furtuna s-a abătut și asupra municipiului Arad. ”În circa 40 de minute, rafalele puternice de vânt au reușit să smulgă acoperișul de tablă de pe un imobil aflat pe Calea Timișorii, în centrul cartierului Aradul Nou, în apropierea noului sediu al FDGR Arad, inaugurat duminică la orele amiezii. Traficul rutier a fost blocat în zonă până când mai mulți bărbați au reușit să tragă tabla și să degajeze carosabilul’, a declarat maior George Pleșca, purtător de cuvânt al ISU Arad, citat de agerpres.ro.

Foto/Renașterea bănățeană

De asemenea, în apropierea stadionului UTA, un copac foarte înalt a căzut de-a curmezișul șoselei, însă din fericire nu se afla nimeni în zonă.

Furtuna a făcut ravagii și în județele Maramureș și Bistrița.

Update: Acoperişurile mai multor imobile au fost avariate şi mai mulţi copaci au fost rupţi de rafalele puternice de vânt, duminică seară, în judeţul Bihor, iar traficul rutier la intrare în localitatea Aleşd a fost blocat din cauza unui copac smuls de vânt şi căzut pe carosabil.
 Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bihor, vântul puternic a avariat, duminică seară, acoperişurile mai multor imobile şi a rupt mai mulţi copaci, pagube fiind inregistrate în Oradea, Aleşd dar şi în alte zone din judeţul Bihor.

Potrivit sursei citate, la Aleşd, acoperişul unui bloc a fost smuls de vântul puternic şi bucăţi din acesta au căzut peste autoturismele parcate în apropiere.

De asemenea traficul rutier la intrare în localitatea Aleşd dinspre Cluj-Napoca a fost blocat din cauza unui copac smuls de vânt şi căzut pe carosabil.

Judeţul Bihor se află, duminică, sub avertizare cod portocaliu de vânt şi vijelii fiind anunţate rafale de vânt de peste 60 de kilometri pe oră şi ploi însoţite de descărcări electrice si grindină..

Florinela Georgescu, directorul executiv al ANM, a venit cu noi precizări despre cum va fi vremea în perioada următoare, dar și dacă a fost sau nu o tornadă ceea ce s-a întâmplat în vestul țării.

 „În următoarele ore trebuie să fim atenți la avertizări de fenomene extreme, frontul atmosferic este deosebit de puternic, travaversează foarte rapid Transilvania, se îndreaptă spre partea de est a Transilvaniei. Vizate: Bistrița, Covansa. Harghita. De altfel, toate aceste manifestări arată că toamna ține să intre la noi, este o masă diferită de ce am avut acum, instabilitatea va încerca să se manifeste, să sperăm că nu la cotele din județul Timiș. La jumătatea săptămânii vom avea o vreme diferită va fi cu mult mai rece și va fi plouat deja în toate regiunile țării până la sfârșitul săptămânii”, a declarat Florinela Georgescu. În ceea ce privește fenomenul din vestul țării, specialistul a ținut să precizeze că nu a fost o tornadă.

sursa realitatea.net;antena3.ro

Distribuire articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *