Flutur dă startul Centenarului Marii Uniri mai devreme; ,,Așa au furat bucovinenii în 1918 și eu mă țin cu ei,,. Plăcuțe cu sigla ,,Bucovina 100,, la toate intrările din județ și pe instituții

Centenarul Marii Uniri va avea un program destul de amplu în județul Suceava de la ședință solemnă,insigne, stegulețe, afișe până la spectacol aniversar. Președintele Consiliului Județean Suceava,  Gheorghe Flutur a declarat astăzi, că la toate punctele de intrare în județ dar și pe instituțiile publice vor fi fi amplasate  plăcuțe cu sigla ,,Bucovina 100,, în cinstea Centenarului Marii Uniri.  Șeful  administrației județene a amintit că ieri, a avut o ședință a Comisiei pentru  Organizarea Centenarului care a vizat discuții pe tema programului acestuia. ,,Am avut discuții pentru pregătirea zilei  Bucovinei din 28 noiembrie 2017. Avem obligație morală. Dorim să marcăm acest eveniment iar Suceava este orașul și județul și zona care are obligația să vină cu evenimente bine pregătite.Și Bucovina este una din cele 4 provincii care s-a unit cu țara.La intrarea în județ ,cel puțin pe sediile instituțiilor din subordinea noastră dar am vorbit  și cu Primăria ne-am gândit să amplasăm o plăcuță cu sigla ,,Bucovina 100 ,, . Am prezentat-o și comisiei de organizare a centenarului și vrem la intrarea în județ dar și pe clădiri publice  în mod elegant și civilizat corect și legat să amplasăm această siglă,, a spus Flutur.

Șeful administrației județene a  anunțat programul zilei de  28 noiembrie 2017 care include ședința solemnă cu momentul de evocare  dar și alte evenimente.,,Sper să finalizăm lucrările  și să inaugurăm și să sfințim sala ,,Bucovina,, . Intenția mea este să propun plenului Consiliului Județean  acordarea de titlu de cetățean de onoare al județului Suceava domnului doctor cercetător Mihai Ștefan Ceaușu din Rădăuți, cel care a scris ,,Istoria Bucovinei,, și foarte multe cercetări în domeniul istoriei Bucovinei. O lansare de carte-,,Bucovina-Flondor și România Mare. Fiica lui Iancu Flondor  vine cu această propunere și vom face o lansare, la Teatrul Matei Vișniec din Suceava.Seara împreună cu Primăria Suceava vom aprinde luminițele pe platoul Central unde se lucrează la amenajarea Târgului de Crăciun și intrarea în sărbătorile de iarnă.  Vom  difuza în premieră un film despre Bucovina și un spectacol special pentru a sărbători Ziua Bucovinei,, a mai anunțat Flutur. Întrebat dacă nu cumva dă startul manifestărilor Centenarului Marii Uniri mai devreme,Flutur a spus ,,,Așa au furat bucovinenii în 1918 și eu mă țin cu ei,,.

 

Facebook Comments