Nouă sesiune de înscrieri la cursurile de limbi organizate de Centrul de Limbi și Culturi Străine SYNERGIA LINGUARUM

În cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava (USV) a fost înfiinţat, în anul 2013, Centrul de Limbi şi Culturi Străine SYNERGIA LINGUARUM (CLCSSL), afiliat Departamentului de Limbi şi Literaturi Străine al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării (FLSC).

Între 16.10 şi 08.12.2017, CLCSSL organizează o nouă sesiune de înscrieri pentru anul academic 2017-2018, în intervalul orar 16.00-18.00, de luni până vineri (cu excepția zilelor de 30.11 și 01.12.2017), în holul de la intrare din Corpul A, într-un spațiu amenajat lângă Decanatul FLSC, la următoarele cursuri:

 

  1. a) cursuri de obţinere certificat național de competenţă lingvistică pentru toate nivelurile (la limbile engleză, franceză, germană, spaniolă, italiană, chineză, coreeană, japoneză, ucraineană, rusă, poloneză);

 

  1. b) cursuri de obţinere certificat internaţional de competenţă lingvistică la:

Engleză

Cambridge English Preliminary (PET), Cambridge English First Certificate (FCE), Cambridge English Advanced (CAE), Cambridge English Proficiency (CPE), International English Language Testing System (IELTS). Examenele se pot ţine în cadrul USV, după finalizarea modulului corespunzător tipului de certificat.

Germană

Goethe-Zertifikat: toate nivelurile.

 

NOTA BENE: cursurile de limba chineză și coreeană se desfășoară în regim gratuit, iar înscrierile se fac în Corpul H, cam. H105, la domnul conf. dr. Alexandru Nedelea (tel. 0740019277).

 

Cu excepția limbilor chineză și coreeană, cursurile la toate limbile se vor desfășura în perioada februarie-mai 2018 și au ca format module de 50 de ore, cu 4 ore pe săptămână, iar formaţiile de studiu cuprind min. 15 şi max. 30 de cursanţi.

Valoarea taxei  este de 500 RON pentru un modul integral de 50 de ore. Această valoare se reduce

  1. a) la 300 RON pentru studenţii la programele de licenţă, masterat şi doctorat ale USV, precum şi pentru angajaţii USV (completare cerere și anexare adeverinţă la formular de înscriere)
  2. b) la 400 RON pentru elevi, pentru studenţii la programele de licenţă, masterat şi doctorat ale altor universităţi, pentru membrii fundaţiei Alumni USV, precum şi pentru şomeri (completare cerere și anexare adeverinţă la formular de înscriere).

 

NOU:

Începând din acest an, în urma solicitărilor primite, și pe baza rezultatelor încurajatoare obținute în cadrul experimentului efectuat anul trecut, de integrare a copiilor în grupele de adulți, vom înmatricula COPII CU VÂRSTA CUPRINSĂ între 10 și 13 ANI chiar dacă nu se va întruni  numărul minim de 15 copii per grupă/per nivel de studiu al limbii respective, cu condiția să se activeze, la limba și nivelul solicitate, modulul pentru cursanții cu vârsta minimă de 14 ani.

Formularul de înscriere va fi completat de către unul dintre PĂRINȚI, iar la acesta se va atașa o copie xerox a CERTIFICATULUI DE NAȘTERE. Cursanții din această categorie vor beneficia de REDUCEREA aplicată în cazul elevilor, mai precis de 100 de lei (pe baza unei adeverințe eliberate de secretariatul școlii).

 

Detalii se pot obține la numărul de telefon 0743694611, de luni până vineri, între orele 14-16, iar informații suplimentare sunt postate în timp util pe contul public de facebook, la https://www.facebook.com/CLCSSL și pe pagina web a centrului, www.synergialinguarum.ro.

 

În perioada februarie-iulie 2018, CLCSSL efectuează pentru persoanele interesate testarea competenţelor lingvistice la limbile menționate mai sus, cu eliberarea unui atestat de cunoaștere a limbii.

În speranţa că CLCSSL va răspunde interesului crescând al comunității noastre pentru limbile străine, echipa centrului urează tuturor viitorilor cursanți să aibă parte de un modul interesant, util și plăcut, sub motto-ul:

“Limba iscusită este singura unealtă tăioasă care se ascute pe măsură ce o folosești” (Washington Irving).

 

Facebook Comments