Aproximativ 100 de persoane protestează în fața corupției în fața Instituției Prefectului

Aproximativ 100 de persoane protestează în fața corupției în fața Instituției Prefectului Suceava. Astfel de acțiuni de protest  au loc în mai multe orașe din țară inclusiv, în Capitală.„Proiectul de modificare la Legilor Justiţiei a ajuns deja în Parlament şi urmează să fie supus dezbaterii şi votului în plen. Inspecţia Judiciară va deveni o unealtă politică în mâna ministrului Justiţiei. Numirea procurorilor-şef de către ministru, fără control din partea preşedintelui înseamnă că DNA se va întoarce la PNA, iar Parchetul devine subordonat intereselor politice. Dacă acest pachet de legi va fi adoptat de Parlament ar însemna un dezastru pentru România şi cetăţenii ei. Ne putem lua adio de la o justiţie independentă. Nu suntem singuri în această luptă. De la Magistraţi la Preşedinte şi Comisia Europeană, cu toţii s-au poziţionat împotriva acestor legi. Este momentul ca fiecare dintre noi să acţioneze şi să nu legitimeze încercarea corupţilor de a controla Justiţia”, se arată pe paginile de Facebook ale evenimentelor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *