Daily Archives: 9 noiembrie 2017

Proiect. Lege pentru mamele care alăptează în public. Amenzi între 100 și 2000 lei pentru cei care le interzic acest lucru

Un proiect de lege aflat în dezbatere la Senat prevede sancţiuni pentru cei care împiedică mamele care vor să-şi alăpteze copiii cu vârste până la 2 ani, în spații publice. Potrivit proiectului, „constituie contravenție și se sancționează faptele săvârșite în

MRL vinde pensiune in Bucovina cu 968 Euro/luna

Pensiunea este situata in loc. Iacobeni-Tolovanu, jud. Suceava, o zona deosebit de frumoasa din Bucovina, pe malul raului Bistrita Aurie, la poalele muntilor Suhard, 4 km de comuna muzeu Ciocanesti –Bucovina si 20 km de partia de schi Carlibaba. Pensiunea are

Video/Artista Sofia Vicoveanca susține spectacole în Occident.Din Dortmund, Marea Doamnă a Folclorului Românesc cu gândul acasă

Artista Sofia Vicoveanca susține spectacole în Occident. Marea Doamnă a Folclorului Românesc are un program foarte încărcat până pe 2 decembrie. Începând cu data de 28 octombrie ,vedeta susține spectacole în Londra,Nurengerg, Dormund,Bruxelles și Aosta-Italia.  Chiar dacă este plecată în

Profesorul Adrian Graur, distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice din Ilmenau

Parcursul profesional al domnului profesor univ.dr.ing. Adrian Graur, Rector al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava în perioada 2004-2012, s-a bucurat de o apreciere constantă atât pe plan național, cât și internațional, domnia sa fiind distins cu titlul de Doctor

În zilele de 11 și 12 noiembrie, la Casa de Cultură se desfășoară Festivalul-concurs ,,Cântecele Neamului,,.

În zilele de 11 și 12 noiembrie, la Casa de Cultură se desfășoară Festivalul-concurs ,,Cântecele Neamului,,. . Manifestarea aflată la a x a  ediție este organizată de Consiliul Județean Suceava,Centrul Cultural Bucovina și Școala de Arte,Ion Irimescu,, din Suceava. Sucevenii

Bărbați beți depistați la volan.Unul din Râșca iar celălalt din Cornu Luncii. Ambii au dosar penal

La data de  08.11.2017, ora 18.50, un echipaj rutier din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni, a oprit pentru control pe DJ 155A, din comuna Râșca, autoturismul  condus de un localnic de 20 de ani. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a

Doi bărbați din Rădăuți și Cornu Luncii încarcerați. Unul a încălcat controlul judiciar al celălalt era condamnat cu închisoarea

Doi bărbați din Rădăuți și Cornu Luncii încarcerați. Unul a încălcat controlul judiciar al celălalt era condamnat cu închisoarea    La data de 08.11.2017, polițiștii Biroului Investigații Criminale Rădăuți, au identificat un bărbat de 51 de ani, din localitate, față

USV, medaliată cu aur și argint la iENA 2017

În perioada 2 – 5 noiembrie 2017, la Nürnberg (Germania), s-a desfășurat Salonul internațional de inventică  iENA – 2017, cea mai prestigioasă manifestare în domeniu. Ediţia din acest an a Salonului s-a bucurat de participarea a 31 de ţări, care

Își bate joc de români. Ambasadorul Rusiei în România, Valery Kuzmin invită oamenii de afaceri din Suceava să investească în Rusia și nu invers

În timp de oamenii de afaceri suceveni abia se mai descurcă, ambasadorul Rusiei în România, Valery Kuzmin i-a  invitat astăzi,să investească în țara condusă de Vladimir Putin. Excelența Sa,Valery Kuzmic a participat, astăzi, la Consiliul Județean Suceava, la conferința „Dezvoltarea

Atenție!O echipă de experți a identificat mai mult de 430 ha de păduri virgine și cvasi-virgine pe terenuri împădurite deținute de Grupul Schweighofer

S-a schimbat opinia companiei austriece .După numeroasele acuzații care i s-au adus asupra tăierilor ilegale, comunicatele de presă ale companiei sunt numai lapte și miere. Nu se vorbește nimic despre dosarul penal în care   Holzindustrie Schweighofer este anchetată de DIICOT.

Foto/Peste 200 de polițiști au acționat în localitățile unde au fost hramuri și sărbători câmpenești

Având în vedere faptul că pe raza judeţului în data de 08 noiembrie 2017 s-au organizat evenimente sociale, religioase şi cultural – artistice asociate sărbătorii de Sfinţii Mihail şi Gavril, poliţiştii au desfăşurat acţiuni pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice,

Control judiciar pentru un bărbat care a distrus cu un topor și incendiat mașina cumnatului

La data de 06.11.2017, procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Mihalea Alexandru-Marcel pentru săvârşirea infracțiunilor de distrugere, faptă prevăzută în art. 253 alin. 1 din Codul

Reținut după ce a provocat un accident mortal

La data de 05.11.2017, procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul FLOCEA MARIAN CIPRIAN pentru săvârşirea infracțiunilor de de ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub

Bărbat din Dumbrăveni trimis în judecată pentru violență în familie.

  Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată a inculpatului  MAGAZIN  GHEORGHE, cercetat în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie.Potrivit rechizitoriului,inculpatul s-a căsătorit cu persoana vătămată M.V. în anul 1971.

Au început plățile pentru ciclul II al programului de sprijin pentru tomate

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) anunță că până la data de 7 noiembrie 2017 un număr de 195 beneficiari ai programului de susținere a tomatelor cultivate în spații protejate din ciclul II au fost plătiți cu suma de 2.628.873

Percheziții la traficanți de persoane

Polițiștii de combatere a criminalității organizate  cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. Gorj, au destructurat o grupare infracțională specializată în trafic de persoane și spălare de bani. La data de 9 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a

Arestați pentru trafic de droguri

Polițiștii de combatere a criminalității organizate , cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, sub coordonarea D.I.I.C.O.T – B.T. Dâmbovița, au descins la domiciliile unor persoane bănuite de operațiuni cu droguri de risc. Patru bărbați au fost reținuți și ulterior arestați preventiv.

Un bărbat din Siret a fost victima unui accident de muncă. I-au fost amputate degetele la o mâna

Un bărbat din Siret a fost victima unui accident de muncă. I-au fost amputate degetele la o mâna.El a  fost internat la Secția de Chirurgie Plastica a Spitalului Județean Suceaava.

Zborurile Roma – Suceava și Londra – Suceava, redirecționate ieri spre Iași, din cauza ceții

Două zboruri internaționale ce urmau să aterizeze pe Aeroportul “Stefan cel Mare” de la Salcea au fost redirectționate ieri după amiază către Aeroportul din Iași, din cauza ceții. Ioan Măriuța, directorul Aeroportului Suceava a declarat că este vorba despre două

Oficial, 520 de suceveni au avut telefoanele ascultate în primele 10 luni ale acestui an

Numărul lor este mai mic față de anii trecuți, spun statisticile oficiale. La Curtea de Apel Suceava au fost înregistrate 16 cereri de autorizare privind supravegherea tehnică, din care trei au fost respinse de judecători. La Tribunalul Suceava au fost