Bărbat din Șcheia depistat beat la volan in Solca

Bărbat din Șcheia depistat beat la volan in Solca. Ieri, ora 14.00, o patrulă din cadrul Poliției orașului Solca a oprit pentru control, pe str. Tomșa Vodă din localitate, autoturismul condus de un bărbat de 47 de ani din comuna  Șcheia.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural

Facebook Comments