Daily Archives: 28 noiembrie 2017

Milionarul Căşuneanu, ridicat de procurori: Plânge în hohote și amenință

Omul de afaceri Costel Căşuneanu a fost adus, marţi după-amiază, la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploieşti pentru a fi audiat în dosarul de evaziune fiscală şi spălare de bani în care anchetatorii au efectuat percheziţii

Ministrul Apelor și Pădurilor: Lemnul de foc din pădurile statului trebuie să ajungă la populație, nu să îngrașe niște conturi!

Noul Regulament de valorificare a masei lemnoase din România, adoptat în data de 5 octombrie 2017 de Guvernul României, la propunerea Ministerului Apelor și Pădurilor, a condus, în mai puțin de două luni de la intrarea în vigoare, la o

USV, pe podium la Salonul Naţional de Inventică şi Creaţie Ştiinţifică pentru Tineret

În perioada 22 – 26 noiembrie 2017, la RomExpo București, s-a desfășurat cea de-a XV-a ediție a Salonului Naţional de Inventică şi Creaţie Ştiinţifică pentru Tineret, organizat de Ministerul Tineretului și Sportului din România. În urma preselecției, la faza finală

Foto/S-au aprins luminițele de sărbători în Suceava. Sucevenii au ieșit în centrul Sucevei pentru aprinderea bradului și concertul cu Holograf

28 noiembrie-Ziua Bucovinei. Autoritățile județene și locale au ținut să aprindă bradul de Crăciun dar și restul luminițelor  de sărbători marți seară, la ora 18.00, în Suceava.  Sucevenii au ieșit în centrul Sucevei pentru aprinderea bradului și concertul cu Holograf.

DIICOT/159 de persoane au fost arestate pe teritoriul Europei, au fost identificați 59 de recrutatori/organizatori, precum și 766 de cărăuși de bani

Procurorii D.I.I.C.O.T- Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul  Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice au participat la o acțiune internațională,  împotriva cărăușilor de bani (Money Mules).   Autoritățile de aplicare

Ambasadorul SUA: Comunicatul Departamentului de Stat nu trebuie să fie o surpriză

Ambasadorul american Hans Klemm a declarat, marţi, după comunicatul Departamentului de Stat al SUA cu privire la modificările legilor Justiţiei, că acest comunicat nu trebuie să fie o surpriză, întrucât anterior ambasada a exprimat în mod repetat aceeaşi opinie. “Nu

Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava. PROGRAM .Spectacolele lunii decembrie

Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava/PROGRAM/Spectacolele lunii decembrie 7 decembrie, ora 19:00 – Îndrăgostiții din Ancona, spectacol invitat – Teatrul Municipal „Aureliu Manea” Turda 8 decembrie, ora 11:00  – Mica Sirenă, spectacol invitat pentru copii – Teatrul Municipal „Aureliu Manea” Turda

Polițiștii din Marginea, filtre în comun pe drumurile publice cu 7 posturi de poliţie arondate

Timp de două zile toţi poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală nr. 3 Marginea au fost angrenaţi într-o amplă acţiune având ca scop creşterea gradului de siguranţă rutieră pe drumurile naţionale,  judeţene dar şi comunale care străbat zona de competenţă.            

15 persoane aflate în executarea unei pedepse privative de libertate la Penitenciarul Botoșani participă la „Bursa locurilor de muncă”

În data de 29 noiembrie 2017, la sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Suceava, partener constant în desfăşurarea activităţilor socio-educative, va avea loc „Bursa locurilor de muncă”, activitate la care vor avea posibilitatea de a participa și 15

Sanda Ladoși, ridicată de DIICOT. De ce este acuzată

Sanda Ladoşi şi soţul ei au fost ridicați de DIICOT, din propria locuință, pentru o fraudă de un milion de euro. Ei au fost ridicaţi marți dimineaţă, iar acum sunt în drum spre DIICOT pentru a fi audiaţi, potrivit teotrandafir.com Potrivit spynews.ro,

Senat și Cameră, declarația SUA despre Legile Justiției: Nu pare să fie rezultatul unei analize echilibrate, obiective și cuprinzătoare a faptelor

Parlamentul României a luat act cu neplăcută surprindere de comunicatul emis în data de 27 noiembrie 2017 de către Departamentul de Stat din Statele Unite ale Americii referitor la dezbaterea privind reforma Justiției. Dorim să subliniem că, în orice discuție

IPS Pimen: ,,Se zice- Două state paralele. Nu- două state mafiote,,

,, A luat aminte ca strădania unui slujitor la un monument de cultură și de artă, monument istoric cum este Voronețul. Și a spus bine consilierul prezidențial. Voroneț însemnă România împreună cu celelalte valori de patrimoniu .Sigur Bucovina și-a avut

M.A.I. propune plafonarea valorii punctului de amendă pentru anul 2018 la valoarea din 2017

În ceea ce privește amenzile contravenționale din domeniul rutier — vă informez că Ministerul Afacerilor Interne a trimis către Ministerul Finanțelor Publice propunerea de menținere în anul 2018 a punctului-amendă, la valoarea din prezent, respectiv 145 de lei. În condițiile

Stareța de la Voroneț și IPS Pimen s-au dezlănțuit de Ziua Bucovinei. Atac la adresa ROMSILVA din cauza pădurilor

Stareța de la Voroneț, stavrofora Margareta-Irina Pântescu,  și IPS Pimen ,arhiepiscopul |Sucevei șii Rădăuților s-au dezlănțuit de Ziua Bucovinei. Ei au atacat dur ROMSILVA din cauza pădurilor. Imediat după ce a fost decorată cu  ordinul naţional „Pentru Merit” în grad

Foto/Ședință solemnă la Consiliul Județean Suceava. 30 de primari din 114 prezenți. Flutur acordă plachete cu Centenarul Unirii unor invitați de seamă

Ședință solemnă a Consiliului Județean Suceava. Sunt prezenți reprezentanți ai Președinției, deputații liberali Ioan Bălan, Angelica Fădor și Bogdan Gheorghiu , ministerului Culturii, consilieri județeni, consilieri locali, președintele CJ Alba, cadre universitare și alți invitați. Este prezentă și o delegație

Poliția Suceava. 184 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 63.930 lei.Au fost reţinute 8 de permise de conducere şi retrase 7 certificate de înmatriculare

Viteza excesivă este, în continuare, una din principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave. Având în vedere analizele realizate, poliţiştii au prioritizat acţiunile în funcţie de gradul de risc accidentogen al segmentelor de drum. Astfel, în perioada 26.11.-27.11.2017, Serviciul Rutier Suceava

Taxele și impozitele în Suceava vor fi majorate.PMP a votat pentru.PSD și ALDE împotrivă

Taxele și impozitele în Suceava vor fi majorate. MP a votat pentru.PSD și ALDE împotrivă. Sucevenii vor plăti, anul viitor, taxe și impozite locale majorate, în medie, cu 19%. Deliberativul local a aprobat astăzi, pentru creşterea dărilor au votat cei

Localnic din Hârtop prins beat la volan

Localnic din Hârtop prins beat la volan. La data de 27.11.2017, ora 17.45, o patrulă din cadrul Secţiei 12 Poliţie Rurală  Preutești, a oprit pentru control pe DJ 208C din comuna Hârtop, autoturismul condus de un localnic de 50 de

Slujbă de sfințire a Sălii Unirii din cadrul Consiliului Județean Suceava

Slujbă de sfințire a Sălii Unirii din cadrul Consiliului Județean Suceava. Au fost prezenți consilier prezidențial Segiu Nistor, consilieri județeni, o delegație  din satul Mahala-Ucraina,măici în frunte cu stareța Mănăstirii Voroneț și  un sobor de preoți în frunte cu IPS

Tânăr de 19 ani din Vicovu de Sus și-a dat o altă identitate polițiștilor.La verificări s-a constatat că acesta nu are nici permis de conducere

Tânăr de 19 ani din Vicovu de Sus și-a dat o altă identitate polițiștilor.La verificări s-a constatat că acesta nu are nici permis de conducere. La data de 28.11.2017, în jurul orei 01.00, o patrulă din cadrul Poliţiei Oraşului Vicovu