Daily Archives: 30 noiembrie 2017

Ultima oră/Viceprimarul Sucevei, Marian Andronache a susținut la Consiliul Județean Executiv al PMP că Băsescu i-a spus să voteze pentru majorarea taxelor și impozitelor

Viceprimarul Sucevei, Marian Andronache(PMP) a susținut  joi seară, la ședința Consiliului Județean Executiv al PMP Suceava  că Traian Băsescu i-a spus să voteze în deliberativul local majorarea taxelor și impozitelor sucevenilor cu 19 %. De altfel, proiectul de hotărâre privind

Reacția SRI, după ce Carmen Dan a găsit ”întâmplător” un microfon în priză

Un caz extrem de grav, după cum este descris de cei de la Serviciul Român de Informaţii, a ieşit miercuri seară la lumină. Un dispozitiv de înregistrare a fost găsit de ministrul de Interne în apartamentul în care locuieşte. Carmen

Suceava. Programul manifestării de 1 Decembrie-Ziua Națională a României

Instituția Prefectului Suceava, cu sprijinul Garnizoanei Suceava organizează ceremonia militară cu ocazia Zilei Naționale a României, vineri 1 Decembrie, cu începere de la ora 13, în Piața Tricolorului.  Sunt invitați reprezentanți ai Consiliului Județean Suceava și ai Primăriei Municipiului Suceava,

Români cu care ne mândrim. Căpitan Iriciuc Adrian Ciprian de la Batalionul 17 Vânători de Munte Vatra Dornei, cetățean de onoare al municipiului Câmpulung Moldovenesc

În  cadrul ședinței ordinare din această săptămână  a Consiliului Local s-a decernat titlul ce cetățean de onoare al municipiului Câmpulung Moldovenesc domnului căpitan Iriciuc Adrian Ciprian, încadrat în Batalionul 17 Vânători de Munte „Dragoș Vodă” Vatra Dornei şi cu domiciliul

Fondul național unic de asigurări de sănătate va putea fi suplimentat cu sume de la bugetul de stat

Guvernul a modificat și completat Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății astfel încât să fie armonizată cu prevederile Codului fiscal și pentru crearea cadrului legal suplimentării Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS). După epuizarea fondului de

Cezar Preda: Dragnea va demisiona

Deputatul PNL de Dâmboviţa Cezar Preda a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, la Târgovişte, că, în opinia sa, într-o perioadă foarte scurtă, Liviu Dragnea va demisiona de la şefia Camerei Deputaţilor. ”Cred că drumul domnului Dragnea este închis. Nu

Petre Daea lansează șlagărul „Purcei gratis”

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a informat, joi, la Alba Iulia, că, în momentul de faţă, se află în faza de avizare la ministere un proiect de act normativ prin care fermierii care doresc vor primi gratuit purcei

Un autoturism a intrat joi seară, într-un stâlp pe Bulevardul George Enescu din Suceava

Un autoturism a intrat joi seară,  într-un stâlp pe Bulevardul George Enescu din Suceava.Potrivit primelor informații oferite de Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Suceava,evenimentul ruter a avut loc în jurul orei 18.00. Nu sunt persoane încarcerate.Vom reveni cu amănunte!

Ultima oră/Incendiu la o locuință în Vatra Moldoviței

Un incendiu a izbucnit joi, în jurul orei 18.00, la o locuință în comuna suceveană Vatra Moldoviței. La fața locului au fost trimise autospeciale de intervenție.Vom reveni cu amănunte!

Casă nouă pentru o familie nevoiașă din Zamostea, construită de Biserica Ortodoxă în 19 zile

Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a fost prezent zilele trecute,  în localitatea Zamostea, unde, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a sfinţit noua locuinţă a unei familii nevoiaşe cu 15 copii. Ideea construirii noii locuinţe a

Poliţişti de imigrări avansaţi de Ziua Naţională a României

Polițiștii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări au îmbrăcat haine festive cu ocazia Zilei Naționale a României. 45 de polițiști de imigrări au fost avansați în gradul profesional următor înaintea împlinirii stagiului minim. 45 de polițiști din cadrul Inspectoratului General

Măsurile luate de IGSU după anunțul ANM

n contextul emiterii, de către Administrația Națională de Meteorologie, a avertizării nowcasting de cod portocaliu pentru județele Hunedoara și Caraș-Severin, la nivelul IGSU s-a luat decizia activării grupelor operative în cele două județe sus-menționate. Având în vedere că a fost

Drept la replică al omului de afaceri, Emanuel Mitric în urma articolului apărut ieri

,,,Am luat act de articolul apărut în publicația dvs și sunt profund indignat de cele relatate în condițiile în care nu mi s-a cerut un drept la replică. Tin să menționez că articolul are o tentă părtinitoare și semnatarul acestuia

Școala Gimnazială ,,Dimitrie Păcurariu” Șcheia a sărbătorit Ziua Națională a României

La Școala Gimnazială ,,Dimitrie Păcurariu” Șcheia s-a desfășurat miercuri, 29 noiembrie 2017, activitatea dedicată zilei naționale, intitulată ,,Să ne cinstim de Ziua României” , coordonată de prof. Sarmiza Luca și Iulia Buzuleac .Activitatea a stat sub semnul bunului gust, fiind

Poliția Suceava.250 de polițiști vor fi în stradă în minivacanța de 1 Decembrie

În perioada 30 noiembrie – 04 decembrie, majoritatea cetăţenilor vor beneficia de zile libere pentru a putea sărbători Ziua Naţională a României şi sărbători religioase, dar şi pentru a se distra şi petrece momente fericite cu familiile sau prietenii. Mulţi

Fasole cu ciolan. Reţeta originală de fasole cu ciolan a fost creată de bucătării din armată. Cea mai bună reţetă pentru 1 Decembrie

 Fasolea cu ciolan este una dintre cele mai delicioase mâncăruri tradiţionale. Reţeta originală de fasole cu ciolan a fost creată de bucătării din armată şi este considerată de soldaţi cea mai gustoasă mâncare de la popotă. Iată 10 reţete pentru fasole cu ciolanDe 1

Alertă la o maternitate din România. Bebeluși morți din cauza unei bacterii contactate în spital

Anchetă la maternitatea Cuza Vodă din Iași, după ce doi nou născuţi au murit în secția de Terapie Intensivă. Decesul bebeluşilor a fost cauzat de o bacterie luată, cel mai probabil, din spital. Ambii copiii s-au născut prematur, iar şansele

Încă o demisie în PMP. Secretarul general al PMP Rădăuți,Sorin Robu și-a depus demisia din funcție

Secretarul general al Organizației Municipale Rădăuți, Sorin Robu și-a depus demisia din funcție. El a anunțat că își dă demisia din motive personale.Robu a fost ales în această funcție în urmă cu aproximativ trei săptămâni când au avut loc alegeri

Curtea de Conturi l-ar fi luat la întrebări pe Lungu că a dat carnați și fasole gratuit. Cum s-or fi descurcat celelalte primării din țară

Curtea de Conturi  Suceava l-ar fi luat la întrebări pe Lungu că a dat carnați și fasole gratuit.Așa s-a plâns presei, primarul Sucevei Ion Lungu care ar fi continuat acest gest dacă inspectorii nu l-ar fi luat la bani mărunți.

O ofertă de nerefuzat!Meniul zilei este all inclusive la restaurantul Murilo din Suceava

La  restaurantul Murilo din Suceava, meniul zilei este all inclusive.  Localul  oferă  preparate tradiționale și  specialități pe parcursul întregii săptămâni. Mănânci sănătos și pe saturate!  Începând cu orele 09:00 pana la 11:00,vom  servi micul dejun, prânzul de la ora 12:00 pana