Mitingul PSD de la Suceava a fost anulat din cauza decesului Regelui Mihai

Aproximativ 10.000 de social democrați din județul Suceava ar fi trebuit să participe sâmbătă la mitingul organizat de organizația județeană a PSD Suceava în fața Prefecturii Suceava. Surse din rândul Organizației Județene Suceava susțin că mitingul a fost anulat după ce a fost anunțat decesul Regelui Mihai. De altfel, toate mitingurile de protest au fost anulate în țară.

„În aceste momente triste pentru toată națiunea, este mai important să ne gândim la ceea ce ne unește, la dezideratele la care aspiră toți românii, de aici din țară și de pretutindeni.În aceste momente triste pentru toată națiunea, este mai important să ne gândim la ceea ce ne unește, la dezideratele la care aspiră toți românii, de aici din țară și de pretutindeni. Prin urmare, PSD anunță  oficial că nu va mai organiza mitingurile care erau programate pentru finalul acestei săptămâni. În aceste zile, cel mai important este să cinstim onoarea Majestății Sale, drept pentru care PSD își va suspenda toate acțiunile politice prevăzute pentru această perioadă și să arătăm respectul cuvenit”, a transmis PSD printr-un comunicat de presă.

PSD anunța PSD va organiza, weekendul viitor, un miting „împotriva statului paralel și ilegitim”, atât în București, cât și în restul celorlalte orașe din România, a anunțat, duminică seara, secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu.

 

l

 

 

Facebook Comments