Ultima oră/Accident cu trei mașini și 4 persoane rănite. Victimele din care două încarcerate sunt transportate la spital

Accident rutier miercuri seară, la ora 20.30, cu trei mașini și 4 persoane din care două încarcerate în Dărmănești. Potrivit primelor informații furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență  Bucovina Suceava, cele 4 victime sunt transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Suceava.La fața locului au ajuns echipaje SMURD și ambulanță SAJ. Polițiștii rutieri au ajuns la fața locului pentru efectuarea cercetărilor.Traficul rutier este blocat.

update ora 20.45

Potrivit ISU Bucovina  inca o persoană va fi transportată la spital.Numărul victimelor a ajuns la 5.

Upate  comunicat de presă  IPJ Suceava

La 06.12.2017, în jurul orei 20.20, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2, la intrarea în municipiul Suceava, un localnic de 39 de ani, nu a păstrat o distanţă corespunzătoare în mers faţă de autoturismul din fața sa, condus de un bărbat de 31 de ani, tot din municipiul Suceava, intrând în coliziune faţă spate cu acesta.

În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 31 de ani a fost proiectat pe contrasens, fiind acroşat de autoturismul taxi condus de un tânăr de 26 de ani, din comuna Drăgoieşti, care ulterior, a părăsit partea carosabilă și s-a oprit într-un şanț.

Din accident, a rezultat rănirea ușoară a conducătorilor auto de 31 și 26 de ani, a unei femei de 52 de ani din oraşul Siret și a unui bărbat din Ucraina, ambii pasageri în autoturismul taxi.

Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Facebook Comments