Flutur : ,,ADR N-E este agenția care a obținut o suplimentare de 40 de milioane de euro a bugetului,,

Președintele Consiliului pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, Gheorghe Flutur a declarat astăzi, că  a prezentat bilanțul pe acest an al acestei structuri în cadrul reuniunii consiliului. Domnia sa a ținut să amintească că în 2017 au fost finanțate 257 de proiecte.  Potrivit lui Flutur până la finele acestui an gradul de absorție al fondurilor europene va ajunge la 30 la sută.,Am fost bucuros să anunț că ADR Nord-Est ocupă primul loc între toate regiunile de dezvoltare la absorbția de fonduri europene ajungând la o rată de absorbție de 27% din fonduri alocate pe exercițiul financiar 2014 – 2020, ceea ce înseamnă 1,4 miliarde de lei, doar in acest an, prin care au fost finanțate deja 257 de proiecte. Până la finalul acestui an estimăm că ajungem la o absorbție de 30% adică peste 1,75 miliarde de lei. Cred că, dacă într-un an s-a făcut o absorbție de 30% din totalul fondurilor diponibile, este un lucru foarte bun pentru această regiune și implicit pentru județul Suceava. Iar aici mai sunt depuse 1.000 de proiecte,, a amintit Flutur.

El a dorit să detalieze și câteva realizări  mai importante pentru Regiunea de Dezvoltare Nord-Est.,,   Aș dori să punctez câteva realizări, dintre cele mai mari, la nivelul Regiunii, în 2017.  Am obțiunut o nouă axa de finanțare, Axa 13, care este destinată orașelor mici, unde au putut fi accesați numai pe Regiunea Nord-Est 27 milioane de euroS-a înființat o măsură pentru finanțarea proiectelor integrate, producție – cercetare, care nu erau eligibile până acum.ADR N-E este agenția care a obținut o suplimentare de 40 de milioane de euro a bugetului ca urmare a modului în care au fost promovate proiectele. ADR N-E este regiune pilot din UE, care și-a stabilit o strategie proprie de dezvoltare. As vrea sa mai spun ca în acest am am reprezentat ADR Nord Est la Târgurile de la Krynica și Exporeal Munchen și pot să spun că în urma acestor evenimente de promovare peste 300 de agenți economici au fost contactați pentru întocmirea unor proiecte. Apoi, în regiune am avut o implicare a universităților din Regiune în elaboararea Strategiei de dezvoltare și multe acțiuni de promovare a turismului, gastronomiei, una dintre ele la Cotnari ieri, și foarte multe acțiuni de acest gen având loc în fiecare județ,,a conchis Flutur.

Ca noutate, susține președintele Consiliului  pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, ,,aș vrea sa adaug ca am făcut demersuri și sunt șanse sa obținem ca șoselele de centura din regiune sa fie finanțate direct de ADR N-E prin POR, in ideea de a grabi executarea acestor importante obiective,,. 

Facebook Comments