Rădăuțean reținut pentru violență în familie raportat la infracțiunea de omor

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus la data de 06.12.2017 punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul  Petrovici Gabriel, cercetat pentru comiterea infracţiunii de violență în familie raportat la infracțiunea de omor și reținerea acestuia pentru 24 de ore.

La data de 07.12.2017 s-a solicitat Tribunalului Suceava arestarea preventivă  a inculpatului pentru o perioada de 30 de zile.Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că:

La data de 05/06 decembrie 2017 numitul Petrovici Gabriel, în stare avansată de ebrietate, aflându-se în locuința comună din municipiul Rădăuți, pe fondul unui conflict spontan, a exercitat multiple acte de violență cu corpuri și mijloace contondente dure, în zone vitale, asupra mamei sale, aceste acte conducând după puțin timp la decesul victimei. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale.

 

 

Facebook Comments