POLITIC

Turcan: Dăncilă promitea renunţarea la formularul 600. Nu amânare, ci renunţare!

DECLARAŢIE DE PRESĂ A PRIM-VICEPREŞEDINTELUI PNL, RALUCA TURCAN: GUVERNUL DĂNCILĂ, O PRIMĂ MINCIUNĂ DEJUCATĂ!

Luni, în timpul discursului din Parlament, doamna Dăncilă promitea renunţarea la formularul 600. Nu amânare, ci renunţare!

Astăzi, în timpul primei şedinţe de guvern, doamna Dăncilă a anunţat amânarea termenului de depunere a formularului 600 până în 15 aprilie, dovedind astfel că discursul din Parlament a fost doar praf în ochi, doar promisiuni deşarte menite să crească simpatia şi să mai atragă câteva voturi. Nu ar trebui să ne mirăm de altfel, este modul tipic de operare al coaliţiei de guvernare, care promitea 726 de măsuri, din care au realizat doar 33.

Guvernul Dăncilă-Dragnea a început deja cu stângul. În acest ritm nu putem decât să ne întrebăm câte luni va rezista acest al treilea cabinet.

Raluca Turcan
Prim-vicepreşedinte PNL