Un tânăr dezamăgit a vrut să se arunce de pe o platformă a Catedralei „Naşterea Domnului” din Suceava

Un sucevean a murdărit cu sânge lăcașul de cult. Un tânăr de  20 de ani, Daniel C.,  din Suceava s-a urcat astăzi pe o platformă a Catedralei „Naşterea Domnului” din Suceava.Acesta  s-a dezbrăcat şi a urcat pe un burlan al lăcaşului de cult, ameninţînd că se sinucide dacă nu vine fata care urma să-i fie soţie. În timp ce s-a urcat, acesta  şi-a provocat răni la mâini şi a murdărit cu sânge pereţii Catedralei, pe care a desenat şi un semn în formă de cruce. După aproximativ o jumătate de oră, timp în care a aruncat şi cu bulgări în preoţi şi trecători, tânărul a intrat în hipotermie şi şi-a pierdut cunoştinţa. Pompierii au ajuns la el cu autoscara mecanică şi l-au învelit într-o pătură, iar apoi l-au coborât.  La fața locului au intervenit echipaje ale ISU și Serviciului de Ambulanță, iar tânărul a fost dat jos cu autospeciala de intervenție la mare înălțime și a fost transportat la UPU a Spitalului Județean.La o primă evaluare, acesta era în stare de semi-inconştienţă şi în şoc hipotermic, fiind preluat de o ambulanţă şi transportat la Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava

 

Facebook Comments