PCTF Siret. Peste 15.000 pachete țigări confiscate la frontiera de nord

În ultimele 24 de ore, polițiștii de frontieră din au descoperit și confiscat, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret și la ”frontiera verde”, aproximativ 15.700  pachete cu țigări, în valoare de peste 180.000 lei, marfă ce urma să ajungă pe piața neagră de desfacere din România.

 * Azi dimineață, în jurul orei 06.00, s-a prezentat în P.T.F. Siret, jud. Suceava, pe sensul de intrare în țara, cetățeanul ucrainean Ion R., în vârstă de 26 de ani, conducând un autoturism marca Seat Toledo.

În baza unei analiza de risc, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra mașinii și bagajelor.

Astfel, a fost descoperită ascunsă și nedeclarată în vederea sustragerii de la controlul vamal, într-un spațiu special amenajat în bordul autoturismului, cantitatea de 370 pachete de țigări, marca Rothmans, de proveniență ucraineană.

Ţigările în valoare de 500 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar șoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei.

Totodată, autoturismul marca Seat Toledo, în valoare de 17.000 lei, a fost indisponibilizat în vederea confiscării, deoarece avea un spaţiu special amenajat pentru transportul ţigărilor.

Față de cetățeanul ucrainean s-a luat măsura interzicerii intrării în România pe o perioadă de 5 ani.

* Ieri, 17.02.2018, la nivelul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Satu Mare a fost declanșată o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 15.00, un echipaj al poliției de frontieră a oprit pentru control, pe raza localității Turulung, jud. Satu Mare, un autoturism marca Volkswagen Passat, înmatriculat în Ungaria și condus de cetățeanul român Sergiu S., în vârstă de 24 de ani.

Din primele verificări asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au descoperit mai multe spații special amenajate în uși, rezervor, pod pedalier, bare față și spate, în care a putut fi observată o cantitate mare de țigări, fapt pentru care șoferul a fost condus, împreună cu autoturismul, la sediul poliției de frontieră pentru continuarea cercetărilor.

În urma controlului amănunțit, în spațiile special amenajat au fost descoperite 5.790 pachete cu țigări de diferite mărci, de proveniență ucraineană, a căror valoare se ridică la suma de 67.700 lei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere în afara antrepozitului fiscal produse accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limitele prevăzute de lege, cunoscând că acestea provin din contrabandă.

Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul în valoare de 6.000 lei, folosit la activitatea infracțională, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor

* Tot. ieri, 17 februarie a.c., în jurul orei 23.00, un echipaj mobil al poliției de frontieră din cadrul Sectorului PF Vișeu de Sus, judeţul Maramureș, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a oprit în trafic pentru control, pe raza localității de frontieră Vișeu de Jos, un autoturism marca Opel, în care se aflau două persoane de sex feminin, Maria L. de 20 de ani și Ileana D. de 21 de ani, ambele domiciliate pe raza județului Maramureș.

La controlul efectuat asupra mașinii, lucrătorii noștri au descoperit în portbagaj, doua colete cu țigări, motiv pentru care, persoanele în cauză, împreună cu autoturismul, au fost duse la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.

În urma inventarierii coletelor, s-a constatat că acestea conțin cantitatea de 1.178 pachete țigări, de diferite mărci, de proveniență ucraineană.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă.De asemenea, întreaga cantitate de țigări, în valoare de 13.700 lei, a fost ridicată în vederea confiscării.

*Și polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al PF Maramureș – I.T.P.F. Sighetu Marmației, pe timpul executării unei misiuni specifice, au depistat în localitatea Bârsana, un autoturism abandonat în care se aflau mai multe colete cu țigări.S-a luat măsura conducerii autoturismului cu țigări la sediul poliției de frontieră, unde în urma inventarierii baxurilor s-a constatat că acestea conțin 5.500 de pachete țigări, de diferite mărci, de proveniență ucraineană. Țigările, în valoare de 64.350 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în continuare se fac verificări pentru identificarea persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.