Un poliţist a tras accidental cu pistolul, chiar în sediul Poliţiei. Este cercetat de superiori

Un agent de poliţie a manevrat incorect arma din dotare şi a tras un foc în perete, în sediul Poliţiei Târgu-Jiu, omul legii fiind cercetat de superiorii săi.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al judeţului Gorj, un foc de armă a fost tras accidental, luni, de un poliţist, într-un perete dintr-o magazie aflată în sediul Poliţiei Târgu-Jiu,transmite realitatea.net.

Incidentul ar fi avut loc în timp ce agentul îi înmâna pistolul unui alt coleg. ”Un agent cu functia de armurier la Serviciul Logistic, în timp ce trebuia să-i distribuie unui alt agent de poliţie un pistol, a manevrat incorect arma şi a percutat accidental un cartuş, care s-a oprit în perete”, a declarat, marţi, Andrei, Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Ancheta internă care îl vizează pe agent se face pentru folosirea incorectă a armamentului din dotare.

sursa:realitatea.net