Frânturi din amintirile Sofiei Vicoveanca

Artista de excepție Sofia Vicoveanca nu este numai cea mai bună cântăreață ci și o povestitoare  de excepție. Recent, marea doamnă a cântecului bucovinean a postat pe pagina sa de Facebook o povestioară din care mulți ar trebui să tragă învățăminte.

„Aveți oleacă de vreme pentru o poveste?

Poza este dintr-o piesă de teatru care se numea “Haiducii”, pusă ȋn scenă de Ansamblul “Ciprian Porumbescu”, dar la ea ajugem puțin mai ȋncolo…

Copilăria m-a prins la Vicov, pe vremuri tulburi… Timpuri grele de după război, regele fusese alungat, regimul impus de la răsărit se instaura tot mai mult și mai bine, pe zi ce trecea!… Și totuși, o mȃnă de partizani anticomuniști dădeau de furcă noilor autorități, pentru că stăteau ascunși ȋn munți și refuzau să se supună noii puteri necreștine! Cei mai cunoscuți dintre ei s-au grupat ȋn jurul vestiților Vasile Motrescu și Constantin Cenușă. Eu eram mică, nu realizam ce se ȋntȃmplă, pentru ce luptă, vedeam doar zecile de camioane pline cu soldați ȋnaintȃnd pe drum, prin fața casei noastre, spre munte… O armată ȋntreagă pentru a căuta și a prinde o mȃnă de oameni…

Ȋntr-o duminică de vară, cȃnd cȃnepa era pȃnă la brȃu, un zvon s-a răspȃndit ȋn tot satul și l-a umplut de rumoare; anume, că unul din temuții partizani stătea ascuns la o casă din sat, nu departe de noi, la Divora lui Casian, și Securitatea tocmai dăduse de urma lui! Mama m-a prins repede de mȃnă și m-a tras după ea, peste ogoare, spre casa cu pricina, cu o grabă și o privire pe care nu le mai văzusem la ea, pȃnă atunci!

Tot satul se ȋndrepta ȋn aceeași direcție: bătrȃni, tineri, mame cu copii ȋn brațe!… Cȃnd am ajuns la drumul de lȃngă casa lui Casian, locul era plin de lume care urmărea ce se ȋntȃmplă, mută și neputincioasă.

Cineva ȋl trădase pe “haiduc”! Cȃnd au venit să-l aresteze, acesta a ȋncercat să fugă și-a sărit drept ȋn ogorul cu cȃnepă de alaturi! Sărmanul, era ȋncercuit! Miliția, Securitatea, călare, l-au urmărit și l-au prins, fȃcȃnd toată cȃnepa una cu pămȃntul, distrugȃnd astfel orice rod de pe acel petic de pămȃnt! Pentru că era atȃta lume strȃnsă, cei ce l-au arestat nu s-au limitat doar să-l ȋncătușeze; după ce l-au doborȃt dintr-o lovitură, l-au legat de coada unui armăsar și i-au dat bice calului! Acesta a luat-o la goană pe drumeagul plin de gropi, pietre și colb, cu partizanul tȃrȃindu-se legat de coada sa!… Nori de praf și sȃnge, asta se vedea ȋn urmă!… Lumea privea toată ȋn liniște totală, ȋncremenită de groază!

Deodată, o femeie micuță, subțire și firavă iese din mulțime și se oprește ȋn mijlocul drumul! Era mama partizanului schinguit… Parcă o văd aievea… S-a aplecat la pămȃnt, și-a dat baticul jos, și-a despletit părul și a ȋnceput să șteargă de pe pietre sȃngele fiului său, cu propriul ei păr!… Exact cum Maria Madgalena a șters picioarele Mȃntuitorului… Nu zbiera, nu plȃngea, nu suspina, dar fața ȋi era descompusă de durere! O durere adȃncă, așa cum numai o mamă poate simți!…
Cȃt trăiesc, nu pot uita acea zi! Și azi, cȃnd ȋmi aduc aminte, mă iau fiorii și se ȋncrețește pielea pe mine!

Și acum, revenind la poză… Peste zeci de ani, ansamblul din Suceava a pus ȋn scenă o piesă de teatru care ȋl avea ca personaj principal pe vestitul haiduc al Bucovinei, Darie Pomohaci. Eu aveam rolul mamei haiducului. Ȋn momentul ȋn care, ȋn piesă, Darie era prins ȋn lanțuri și eu trebuia să intru ȋn scenă, ȋmi ȋncărcam sufletul cu amintirea acelei zile, rememoram imaginea și durerea acelei mame pentru a putea și eu, la rȃndul meu, să le transmit celor din sală ceva din zbuciumul sufletesc de neimaginat prin care ar trece o mamă, ȋn astfel de momente!…

Ȋn poză, de la stȃnga la dreapta, ȋi puteți vedea pe următorii mei colegi:
– TITI ZAHARIA, ȋn rolul pădurarului. Virtuoz dansator și coleg de nădejde – voi reveni la el, imediat;
– AUREL TUDOSE, solist de marcă al zonei noastre. El a ȋnceput ca dansator dar, pentru că avea un glas cum nu mai găsești azi ȋn Bucovina, a devenit solist de frunte al ansamblului. Mi-ar plăcea să fie redescoperite azi, pe undeva, ȋnregistrări cu vocea sa; cei tineri ar avea de la cine ȋnvăța! De altfel, el a jucat și rolul bătrȃnului lăutar din filmul “Ciprian Porumbescu”;
– SILVESTRU LUNGOCI, binecunoscutul instrumentist al Bucovinei, care și-a lăsat amprenta, prin fluierul și cavalul său, pe multe din ȋnregistrările mele! Tot el m-a ȋnsoțit ȋn primul meu turneu ȋn Basarabia, ȋn 1988.
Toți trei au plecat la Ceruri!… Iertare și fericire veșnică!

Și acum, ca să ȋnchei ȋntr-o notă ceva mai pozitivă, revin la Titi Zaharia, colegul care juca rolul pădurarului. El era foarte impresionat de faptul că eu, interpretȃnd rolul meu, plȃngeam pe scenă, de-adevăratelea, cu lacrimi! Ȋn anii cȃnd se juca această piesă, el locuia undeva ȋn gazdă, ȋn Suceava. Ȋnainte de una din reprezentații, vine la mine și-mi zice: “Sofia, să plȃngi azi, te rog! Este gazda mea ȋn sală; i-am spus cum plȃngi tu ȋn piesă și a venit să te vadă… Te rog să plȃngi și azi!” Ei, presată de acest gȃnd, ca un făcut, exact ȋn acea zi n-am putut plȃnge deloc! Nu-mi ieșeau lacrimile de niciun fel! Cred că a fost singura reprezentație la care nu am plȃns, spre dezamăgirea lui Titi și a gazdei sale!…„, scrie inegalabila Sofia Vicoveanca.