Flutur: Campanie de selectare a deșeurilor alături de Inspectoratul Școlar Județean, mass-media și Biserica

Președintele Consiliului Județean Suceava,Gheorghe Flutur a convocat la discuții comisia de specialitate din Consiliul Județean Suceava cu competențe în domeniul protecției mediuluiComisia pentru agricultură, silvicultură, cadastru şi protecția mediului . Se vor identifica soluții de a acorda sprijin primăriilor din județul Suceava referitor la gestionarea programul integrat de management al deșeurilor.

..Astfel, am convenit să fie inițiate discuții aplicate cu primarii și cu persoanele care se ocupă de problema deșeurilor, urmând ca până la data de 15 octombrie să fie completat și un chestionar, astfel încât să putem identifica cele mai bune soluții prin care să sprijinim primarii în acest domeniu. In acest sens s-a convenit o arondare, astfel încât fiecare consilier județean se va ocupa de 2-3 localități. Vom începe o campanie de informare a populației privind acest program, cu accent pe colectarea selective a deșeurilor. Ne-am dori să avem cât mai mulți parteneri în această campanie și mă gândesc în special la Inspectoratul Școlar Județean, mass-media și Biserica.Sper ca acest Program să devină funcțional cât mai curând, odată ce va începe sa fie operabil depozitul ecologic de la Moara. Depozitul ecologic de la Moara face parte din proiectul Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în județul Suceava,, a spus Flutur.