Polițiștii au ridicat în vederea confiscării peste 42.000 de m.c. de material lemnos, în valoare de peste 13.000.000 de lei

Poliţia Română acţionează permanent pentru prevenirea şi combaterea delictelor din domeniul transportului, depozitării, prelucrării şi comercializării materialului lemnos. În primele 9 luni ale anului, au fost desfăşurate peste 35.000 de controale pe linie silvică, în urma cărora polițiștii au întocmit peste 5.800 de dosare penale în care sunt cercetate 2.287 de persoane.

De asemenea, polițiștii au ridicat în vederea confiscării peste 42.000 de m.c. de material lemnos, în valoare de peste 13.000.000 de lei.

În perioada 1 ianuarie – 30 septembrie a.c., poliţiştii au efectuat 35.622 de controale în fondul forestier național şi în locuri de depozitare/comercializare a materialului lemnos.

Aproape 9.300 de obiective au fost verificate (exploatări forestiere, instalații de debitat, depozite, târguri, piețe, oboare, ocoale silvice).

Poliţiştii au întocmit 5.882 de dosare penale în domeniul silvic (în care sunt cercetate 2.287 de persoane) şi au aplicat 316 sancţiuni contravenţionale, ca urmare a apelurilor la 112, privind transporturi ilegale de materiale lemnoase, în valoare de peste 640.000 de lei. Pe numele a 45 persoane au fost dispuse măsuri preventive.

Acţiunile au avut ca rezultat ridicarea în vederea confiscării sau a stabilirii provenienței a peste 42.600 de metri cubi de material lemnos, în valoare de peste 13.000.000 de lei. De asemenea, polițiștii au dispus confiscarea sau indisponibilizarea a 278 de ferăstraie mecanice, 157 de topoare și securi, a 5 tractoare, 100 de autovehicule și a 120 de atelaje hipo.

În acţiuni au fost angrenaţi jandarmi şi lucrători ai gărzilor forestiere și direcțiilor silvice.

Cu titlu exemplificativ:

În cadrul unor controale efectuate în perioada 26-28 septembrie a.c., pe raza județului Vrancea, la mai mulți operatori economici, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au aplicat 9 sancțiuni contravenționale, conform prevederilor Legii nr.  171/2010, în valoare totală de 24.000 de lei, fiind confiscată fizic cantitatea de 85,32 de m.c. de material lemnos, precum și contravaloarea a peste 330 de m.c. de material lemnos.

* * *

La data de 27 septembrie a.c., în urma unui control efectuat de polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică Harghita – Biroul Combaterea Delictelor Silvice, la punctul de lucru al unei societăți comerciale din bazinul Gheorgheni, au fost confiscați fizic 71,39 m.c. de lemn de foc din specia fag, în valoare de aproape 10.000 de lei.

De asemenea, polițiștii au aplicat 2 sancțiuni contravenționale în valoare de 11.000 de lei, conform Legii nr. 171/2010.

* * *

În perioada 26-27 septembrie a.c., polițiștii din Timiș au efectuat un control la un operator economic din localitatea Hațeg,  județul Hunedoara, atât la depozitul societății, cât și în partida de masă lemnoasă aflată în exploatare, în urma căruia au aplicat 3 sancțiuni contravenționale, în valoare de 11.000 de lei, conform Legii nr. 171/2010.

Totodată, a fost confiscată contravaloarea a 73,57 m.c. de lemn, din specii de rășinoase, de aproximativ 12.500 de lei și a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere fără drept și furt de arbori, în conformitate cu prevederile Legii nr. 46/2008 (Codul Silvic).