Preşedintele Traian Băsescu rămâne fără cetățenia Republicii Moldova

Completul de judecată de la Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a decis târziu în seara zilei de ieri să mențină decizia Curții de Apel Chișinău prin care i se dă dreptate președintelui Igor Dodon care i-a retras cetățenia R. Moldova fostului președinte al României, Traian Băsescu.

Asta deși tot ieri, în jurul orei 18.00, pe pagina oficială a CSJ fusese publicat un anunț potrivit căruia examinarea recursului avocaților lui Traian Băsescu la decizia Curții de Apel era amânată pentru ziua de 14 noiembrie curent.

„Justiția din R. Moldova a fost descalificată definitiv în această seară. (…) Preşedintele Traian Băsescu rămâne FĂRĂ CETĂȚENIA R. Moldova. În statul lui Dodon şi Plahotniuc, dodonii şi plahotniucii fac legea”, a comentat Ana Guțu, vicepreședinta Partidului Unității Naționale, al cărui președinte de onoare este Traian Băsescu.

Curtea de Apel Chișinău a menținut, la 10 mai 2018, decizia Judecătoriei Chișinău care i-a dat dreptate președintelui Igor Dodon în decizia de a-i retrage cetățenia R. Moldova lui Traian Băsescu. În ianuarie curent, Judecătoria Chișinău a respins cererea lui Traian Băsescu depusă împotriva lui Igor Dodon „ca fiind neîntemeiată” și constata că decretul lui Igor Dodon este legal.

Soții Băsescu au primit cetățenia R. Moldova în vara anului 2016. Primul decret semnat de președintele Igor Dodon, care a preluat mandatul de președinte la finele aceluiași an, a fost cel privind retragerea cetățeniei moldovenești lui Traian Băsescu, dar nu și soției acestuia. Fostul președinte al României l-a atacat pe Dodon în judecată, cerând să fie anulat acest decret, în primăvara anului 2017.