Foto/Comuna Berchișești în sărbătoare. A fost inaugurat Centrul de Cultură al Tradițiilor. Sute de localnici dar și invitați de dincolo de frontieră prezenți

Comuna Berchișești a fost duminică în sărbătoare. A fost inaugurat Centrul de Cultură al Tradițiilor. Sute de localnici  dar și invitați de dincolo de frontieră au ținut să fie  prezenți.  Slujba de sfințire a fost oficiată de IPS Pimen, arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților împreună cu un sobor de preoți din județul nostru dar și preoți din Episcopia Basarabiei de Sud în frunte cu preasfințitul Veniamin dar și Protopopul din Storojineț.  Nu trebuie omis faptul că atât  cele trei înalte fețe bisericești au fost așteptate de tineri călare iar după ce acestea au urcat într-o trăsură au fost aduse la  Centrul de Cultură al Tradițiilor.  Membrii Ansamblului Cerbul de la Corlata , membrii Grupului Folcloric din Mălini dar și copii  au purtat drapele dar și trei steaguri care erau purtate pe vremea domnitorului Ștefan cel Mare. Oaspețiii au fost întâmpinați potrivit tradiției cu colac și sare. A fost o zi memorabilă pentru comunitate. Și cum să nu fii mândru când reușești să aduni în mijlocul județului,  cu o primăriță la conducerea  comunei,  trei inimi ale românilor: una care bate în  țara și două care bat dincolo de frontieră.

Glasurile românilor au fost reuniune în cadrul slujbei de sfințire chiar dacă ne despart frontierele. A fost o zi inedită trăită de toți cei prezenți.  După momentul religios a urmat unul festiv iar programul de deschidere a fost inedit. Imnul României a fost interpretat de corul de copii al Școlii din localitate.Un alt moment artistic deosebit a fost cel în care drapelul țării noastre a fost fluturat de  un grup de eleve.

Primarul comunei Violeta Țăran a ținut să mulțumească tuturor pentru prezență într-o ,,zi festivă și înălțătoare în care marcăm mai multe evenimente,,.

,,Primăria comunei este consecvență în ceea ce privește respectul pentru moștenirea trecutului,cât și preocuparea permanentă pentru prezentul și viitorul copiilor.Avem obligația morală față de înaintașii noștri de a păstra și transmite generațiilor viitoare întregul patrimoniu cultural, istoric și religios. Un popor fără tradiții și obiceiuri este un popor fără identitate și fără viitor. Aici la Berchișești,în inima Bucovinei noi avem grijă să continuăm ceea ce am primit de la strămoșii noștri,iar în acest sens mă bucur că noul Centru de Cultură,artă și tradiții va fi astăzi inaugurat  cît mai aproape de 1 Decembrie,, sfânta și marea zi  dar vom sărbători astazi, aici și Ziua Bucovinei nu numai Marea Unire,, a subliniat edilul. Trebuie amintit că demersurile pentru investiție au durat doi ani și cam într-un astfel de interval de timp au durat și lucrările.

Momentele artistice ale copiilor au adus ropote de aplauze. Unii au vărsat lacrimi de bucurie iar alții că încă trec cu buletinul la patria mamă.