Daruri pentru copiii internaţi în Spitalul Municipal din Fălticeni

Protoieria Fălticeni a organizat marţi, 4 decembrie 2018, în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, o acţiune de binefacere pentru copiii internaţi în Maternitatea şi secţia de Pediatrie din cadrul Spitalului Municipal.

În organizarea acestei acţiuni s-au alăturat şi Parohia „Adormirea Maicii Domnului” şi Şcoala Gimnazială din Leucuşeşti, cadre didactice şi elevi ai claselor a IX-a D şi a IX-a G de la Colegiul Naţional „Nicu Gane”, în baza acordului de parteneriat dintre cele două instituţii. Darurile pentru cei mici au fost aduse de părintele protoiereu Adrian Dulgheriu, ajutat de preoţii din cadrul Protoieriei Fălticeni, dar şi de profesorii Ioana Ciofu, Benţa Covrig Primăvara, Otilia Grădinaru, precum şi de elevii implicaţi benevol în această acţiune de binefacere, în prezenţa cadrelor medicale ale spitalului.

„Am revenit la Maternitatea şi Spitalul de Pediatrie cu daruri pentru cei mici. De această dată este un prilej binecuvântat să fim în acest spital, unde sunt şi copii suferinzi, în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae. Am încercat să le alinăm prezenţa în spital. Mulţumim managerului spitalului, dr. Vlad Morariu, profesoarei Elena Cristina Nechifor, directorul Colegiului Naţional «Nicu Gane», şefilor de secţie, dar mai ales elevilor, care au înţeles care este îndatorirea lor faţă de semenii în suferinţă”, a spus părintele protopop Adrian Dulgheriu.