Românii au cea mai mare încredere în Pompieri

Centrul de Sociologie Urbană și Regională – CURS a dat publicității rezultatele ultimului sondaj de tip OMNIBUS. Sondajul a fost realizat în perioada 24 noiembrie – 9 decembrie, pe un eșantion național de 1067 de persoane, la domiciliul respondenților.

Potrivit cercetării sociologice, pompierii, armata şi biserica se menţin în topul încrederii în instituţii. La întrebarea “Câtă încredere aveţi în următoarele instituţii…?”, românii răspund în felul următor:

Pompieri: 88% – foarte multă/multă, în stagnare faţă de sondajul CURS din luna iunie 2018

Armată: 77% – foarte multă/multă, în creştere cu 6%

Biserică: 65% – foarte multă/multă, în scădere cu 2%

Poliţie: 63% – foarte multă/multă, în creştere cu 3%

Primărie: 46% – foarte multă/multă, în stagnare

Mass-media: 43% – foarte multă/multă, în scădere cu 3%

Preşedinţie: 36% – foarte multă/multă, în scădere cu 1%

Justiţie: 35% – foarte multă/multă, în creştere cu 1%

Guvern: 23% – foarte multă/multă, în scădere cu 4%

Bănci: 20% – foarte multă/multă, în scădere cu 5%

Sindicate: 19% – foarte multă/multă, în scădere cu 2%

Patronate: 17% – foarte multă/multă, în scădere cu 4%

Parlament: 16% – foarte multă/multă, în creştere cu 2%

Partide politice: 10% – foarte multă/multă, în scădere cu 5%

Studiul CURS de tip Omnibus a avut loc în perioada 24 noiembrie – 9 decembrie, cu interviuri realizate la domiciliul celor intervievați. De asemenea, conform casetei tehnice, studiul s-a desfășurat pe un eșantion național de 1067 de persoane, având o eroare statistica de +/- 3%, cu datele ponderate în funcție de vârstă, la un nivel de încredere de 95%.