Bărbat de 53 de ani grav rănit în Suceava în urma unui accident rutier

În timp ce conducea, ieri, autoturismul pe strada Calea Unirii din municipiul Suceava, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, carosabilul fiind umed, un localnic de 18 ani, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de un bărbat de 53 de ani, tot din municipiul Suceava.

Din accident, a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto de 53 de ani, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.