Cascada Cailor din Munții Rodnei

Cascada Cailor este situată în nord-estul Munților Rodnei, la 1.300 de metri altitudine, fiind una dintre cele mai spectaculoase cascade din România. Apa se acumulează într-un circ glaciar și se scurge pe podul cailor, un abrupt calcaros pe o înălțime de 90 de metri.

Parcul Național Munții Rodnei, unul din cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, este al doilea parc național din țară ca suprafață, cu peste 47.000 de hectare, fiind situat în partea de nord a țării, în județele Maramureș și Bistrița-Năsăud.

Parcul cuprinde o parte a Munților Rodnei și are o faună bogată, între care se regăsesc capra neagră, cerbul carpatin, căpriorul, mistrețul, ursul, lupul, râsul, marmota, bursucul, jderul de copac, cocoșul de mesteacăn, cocoșul de munte sau acvila de munte.